Primăria comunei Chirnogeni a susţinut, săptămîna trecută, licitaţia pentru achiziţionarea combustibilului necesar pentru cele cinci unităţi de învăţămînt din comună. Potrivit afirmaţiilor primarului, Gheorghe Manta, se vor achiziţiona 180 de tone de lemne şi 60 de tone de cocs. Cocsul va fi folosit pentru încălzirea celor trei corpuri de clădire care sînt prevăzute cu centrală termică, unde e necesară folosirea combustibilului solid. “În toată comuna, avem trei şcoli şi două grădiniţe, iar combustibilul achiziţionat va fi suficient pentru a trece de iarnă“, a declarat Manta. Primarul a mai spus că pentru cumpărarea combustibilului a fost necesară suma de 360 de milioane de lei vechi, bani care au fost alocaţi de la bugetul local al comunei. De asemenea, el a mai spus că lucrările de reabilitare a grădiniţei din localitatea Plopeni, care aparţine de comuna Chirnogeni, sînt finalizate în procent de 60%, iar pînă la începutul lunii septembrie, cu siguranţă, unitatea va putea fi dată în folosinţă. “Am obţinut şi fondurile necesare pentru extinderea şcolii din Plopeni, lucrări pe care le vom demara cît mai curînd posibil. Cu toate că proiectul nu va fi finalizat pînă la începerea anului şcolar, cursurile elevilor nu vor fi afectate în vreun fel“, a mai spus primarul.