Licitaţie pentru reabilitarea parcului central

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mihail Kogălniceanu

Licitaţie pentru reabilitarea parcului central

Administrație 28 Iunie 2011 / 00:00 815 accesări

Astăzi se va decide ce firmă va contracta lucrările de reabilitare a parcului central din comuna constănţeană Mihail Kogălniceanu, în cadrul unei licitaţii organizate prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Primarul Iosif Valer Mureşan spune că proiectul pentru reabilitarea parcului a fost depus în urmă cu doi ani la Ministerul Mediului, a fost propus spre finanţare la finele anului trecut, anul acesta urmând să fie demarate lucrările. „Banii pentru proiectul de reabilitare a parcului central vin de la Agenţia Fondului de Mediu, care alocă fonduri pentru amenajarea sau reabilitarea spaţiilor verzi. Parcul din localitate este unul reprezentativ pentru comună şi ar fi păcat să nu îmbunătăţim infrastructura“, a declarat Mureşan. Edilul şef a mai spus că prin acest proiect va fi schimbat materialul dendrologic, va fi creat un sistem de irigaţii, va fi schimbat gardul, va fi achiziţionat mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi) şi, nu în ultimul rând, vor fi amenajate spaţii de joacă pentru copii. „Pentru că parcul este destul de mare, am elaborat două proiecte. Agenţia Fondului de Mediu a aprobat finanţarea doar pentru unul dintre proiecte, urmând ca cealaltă parte a parcului să fie reabilitată din banii din bugetul local sau poate vom putea atrage alte fonduri europene“, a mai spus primarul. Dacă nu vor exista probleme după desemnarea firmei contractate, cel târziu în toamnă locuitorii vor avea un parc cu totul diferit decât cel existent.



12