Licitaţii transparente, în avantajul spitalelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Licitaţii transparente, în avantajul spitalelor

Sănătate 05 Decembrie 2012 / 00:00 278 accesări

Ministerul Sănătăţii (MS) va face public proiectul de act normativ care reglementează Metodologia de organizare a licitaţiilor centralizate. Conform documentului care va putea fi vizualizat pe pagina de web www.ms.ro, toate licitaţiile ce vor fi organizate la nivel centralizat se vor derula, transparent, electronic, prin www.seap.ro. De asemenea, MS va elabora lista cu medicamentele, materialele sanitare şi echipamentele medicale care vor fi achiziţionate, pe acord cadru, pentru unităţile sanitare. Lista va putea fi actualizată anual, în funcţie de necesităţi. Potrivit MS, comisii ale ministerului, alcătuite din câte cinci persoane (trei experţi tehnici şi doi reprezentanţi ai ministerului), vor elabora documentaţiile de atribuire şi specificaţiile tehnice pentru produsele ce vor fi achiziţionate. Documentaţiile de atribuire vor fi transmise pentru evaluare unor experţi independenţi care vor avea un punct de vedere tehnic asupra acestora. „În cazul în care există puncte de vedere diferite asupra conţinutului caietelor de sarcini, vor fi organizate şedinţe de mediere pentru definitivarea materialelor. Mai este prevăzut ca înainte cu 10 zile de demararea procedurilor de achiziţie de către firmele participante la licitaţii, să fie organizate conferinţe de consens, mai exact întâlniri între operatorii economici interesaţi şi comisiile de realizare a documentaţiilor de atribuire în scopul formulării de propuneri şi observaţii privind conţinutul acestor documente”, potrivit MS. Tot în ceea ce priveşte organizarea licitaţiilor, vor fi solicitate participanţilor la licitaţie mostre din produsele ofertate. De asemenea, vor fi specificaţii exacte privind serviciile de depozitare, distribuire sau service ale produselor licitate, după caz. Mai mult, în premieră, firmele câştigătoare vor semna un angajament etic care în cazul nerespectării, operatorul economic riscă blocarea posibilităţii de a mai participa la licitaţii organizate de către MS, în următorii ani.

Taguri articol


12