NE FURĂM SINGURI CĂCIULA?! Oficialii Comisiei Europene (CE) atrag atenţia asupra modului în care se fac „jocurile” când vine vorba de licitaţiile din România. În urma discuţiilor între oficialii Directoratului General pentru Piaţă şi Servicii Interne (DG Markt) şi autorităţile române pe tema achiziţiilor publice, a reieşit că nu există o concurenţă loială din cauza intervenţiei ... statului. Conducerea CE, prin DG Markt, au constatat un potenţial caz de încălcare a regulilor de confidenţialitate a ofertei la o licitaţie publică. Surpriza licitaţiei a fost când instituţia europeană a anunţat că, de fapt ... o instituţie publică din România a fost cea care a divulgat contracandidaţilor date din ofertă. Informaţiile din ofertă au fost divulgate după ce autoritatea contractantă a cerut ofertantului, care a prezentat preţul cel mai mic, să explice cum a calculat acest preţ, admiţând că totalul costului este suspect de scăzut. Această scăpare a statului urma să devină legală, dacă reprezentanţii CE nu ar fi intervenit. Explicit, partea română a propus, prin modificarea legislaţiei, ca dosarul achiziţiei publice să aibă \"un caracter de document public în forma în care se află la momentul solicitării accesului la informaţiile din cuprinsul acestuia\". Cu alte cuvinte, dosarul achiziţiei publice nu devine document public doar la finalizarea sa, ci încă din forma în care se află la data solicitării accesului, modificarea fiind justificată de Guvern prin \"claritatea textului\". Oficialii europeni au intervenit însă şi au cerut \"atenţie la exprimare\" la caracterul public al documentelor şi problemele de confidenţialitate, precizând că în România a fost semnalat deja un caz în care datele din contract ale unui ofertant au fost divulgate celorlalţi candidaţi, care formulaseră contestaţii.
CAZ ÎN CURS DE ANALIZĂ \"S-a semnalat că este în analiza internă a DG Markt un potenţial caz de încălcare în care ofertantul a fost suspectat de preţ scăzut, iar autoritatea contractantă a cerut documentaţia pentru a verifica modul de constituire a preţului. Autoritatea contractantă era în procedură de contestaţie şi au fost divulgate informaţiile acestui candidat celorlalţi candidaţi (concurenţilor). Acesta este un caz în România, aflat în curs de analiză\", se arată într-un document ce cuprinde conluziile întâlnirilor dintre DG Markt şi autorităţile române.