Lider separatist: "Doi români luptă alături de noi"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lider separatist: "Doi români luptă alături de noi"

Externe 17 August 2014 / 13:51 170 accesări

Doi români, dar şi turci, sârbi, italieni şi germani luptă alături de voluntari ruşi în estul Ucrainei împotriva forţelor ucrainene, a declarat, ieri, "premierul" "republicii" de la Doneţk Aleksandr Zaharcenko pentru postul de televiziune pro-Kremlin Life News, citat de BBC News online. "Etnici ucraineni", care sunt voluntari venind din Rusia şi nu militari, luptă pentru rebeli, alături de "turci, numeroşi sârbi, italieni şi germani şi chiar doi români", a declarat Zaharcenko. Noul lider separatist din Doneţk a declarat anterior că forţele sale cuprind 1.200 de luptători care au fost antrenaţi militar în Rusia. Zaharcenko a spus la o reuniune că aceşti combatanţi s-au antrenat "timp de patru luni pe teritoriul Federaţiei ruse". Rebelii, a mai anunţat el, deţin 150 de vehicule de luptă, inclusiv tancuri. Liderul separatist nu a dezvăluit despre ce români ar fi vorba, însă sâmbătă a anunțat că transnistreanul Alexandru Karaman, care a deținut funcția de vicepreședinte al Transnistriei în perioada 1991-2001, a devenit "ministru al Afacerilor Externe" al autointitulatei Republici Populare Donețk. Karaman, fost adjunct a lui Igor Smirnov la Tiraspol, este al doilea transnistrean promovat de separatiști în așa-zisul Guvern. Anterior generalul Vladimir Antiufeev, care timp de două decenii a condus KGB-ul transnistrean, a fost numit vicepremier al „Republicii Populare Doneţk", responsabil pentru organele de forţă din această regiune.

Taguri articol


12