Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au acuzat-o pe Oana Badea, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, că i-a interzis liderului FSLI Dolj, Constantin Rada, să vorbească la prima dezbatere pe marginea metodologiilor privind aplicarea Legii Educaţiei, organizată miercuri, la Craiova, de Ministerul Educaţiei. „Secretarul de stat Oana Badea nu i-a permis liderului de sindicat să îşi spună punctul de vedere privind tematica abordată”, au declarat sindicaliştii, adăugând că, în opinia lor comportamentul secretarului de stat încalcă dreptul la liberă exprimare, prevăzut de Constituţia României. Potrivit preşedintelui FSLI, Simion Hăncescu, incidentul de la Craiova ar reprezenta „un alt demers făcut de Ministerul Educaţiei prin care se doreşte distrugerea sindicatelor”. „În aceste condiţii, în care unui cadru didactic, lider de sindicat, nu i se permite, la o dezbatere publică, într-o instituţie publică, să îşi exprime punctul de vedere, nu mai putem vorbi de România ca despre un stat de drept, ci despre un regim dictatorial”, consideră Hăncescu. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi liderul FSLI Dolj, Constantin Rada, au fost implicaţi, anul trecut, într-o dispută publică pe marginea înlocuirii cadrelor didactice din comisiile pentru bacalaureat care anunţaseră că intră în grevă. Demnitarul i-a transmis atunci lui Rada „să-şi bage minţile în cap” şi să se remarce ajutând la organizarea bacalaureatului. Liderul sindical i-a replicat ministrului „să-şi bage el minţile în cap”, subliniind că ministrul încalcă legea prin înlocuirea profesorii care sunt în grevă.