Liderii elevilor din România se întâlnesc să discute problemele cu care se confruntă în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Consiliului Național al Elevilor (AGCNE). Evenimentul se desfășoară începând de astăzi și până pe 12 august, la Sinaia. Deschiderea Oficială a AGCNE are loc astăzi, la hotelul Mara din Sinaia, fiind așteptați să participe reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai Ministerului Tineretului și Sportului, reprezentanți ai organizațiilor studențești, dar și lideri ai Asociațiilor Elevilor Mehedințeni și ai Asociației Tinerilor pentru România. În cadrul întâlnirii, se vor dezbate și se vor vota noul Regulament de Organizare și Funcționare al structurii reprezentative a elevilor, dar și alte regulamente interne. De asemenea, ei vor elabora metodologia pentru alegerile din anul şcolar viitor şi paşii necesari pe care elevii trebuie să îi urmeze pentru organizarea unor alegeri corecte şi transparente la nivel şcolar, judeţean, regional şi naţional. Reamintim că în acest an, la Constanța, alegerile de la Consiliul Județean al Elevilor s-au desfășurat cu scandal, în tot anul școlar fiind un permanent conflict creat de lupta elevilor pentru scaunul de conducere. Pe parcursul săptămânii petrecute la Sinaia vor avea loc sesiuni de dezvoltare personală şi profesională prin traininguri şi workshopuri facilitate de profesori din reţeaua de formatori CNE.