Liderii europeni doresc reluarea negocierilor cu Rusia, dar fără concesii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liderii europeni doresc reluarea negocierilor cu Rusia, dar fără concesii

Externe 11 Noiembrie 2008 / 00:00 466 accesări

În condiţiile în care Polonia şi Lituania se opun, liderii europeni doresc reluarea negocierilor pe tema unui nou acord de parteneriat UE - Rusia, însă au anunţat că nu vor face concesii autorităţilor de la Moscova. Cu patru zile înaintea summit-ului UE-Rusia, miniştrii europeni ai Afacerilor Externe sperau să fie depăşite reticenţele Poloniei şi Lituaniei privind reluarea negocierilor, suspendate la 1 septembrie din cauza intervenţiei ruse împotriva Georgiei. Suedia şi Marea Britanie au anunţat luni că UE va negocia deschis cu Rusia şi nu va trece cu vederea conflictul georgian. Cele două state şi-au exprimat preocuparea că Rusia încă nu a revenit la poziţiile ocupate înainte de 7 august, aşa cum ceruse UE. De altfel, nerespectarea acordului de încetare a focului este principalul argument al Poloniei şi Lituaniei de blocare a negocierilor.

Comisia Europeană, care poate decide unilateral reluarea negocierilor, şi-a nuanţat discursul pentru a oferi asigurări Poloniei şi Lituaniei. “Reluarea negocierilor nu înseamnă că vom fi toleranţi cu Rusia şi nici că că vom accepta situaţia din Georgia”, a subliniat comisarul UE pentru Relaţii Externe, Benita Ferrero-Waldner. Preşedinţia franceză a UE şi Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, s-au pronunţat pentru reluarea negocierilor. La rîndul său, Înaltul reprezentant UE pentru Politică Externă, Javier Solana, şi-a exprimat luni speranţa că UE va putea relua negocierile cu Rusia pe tema acordului de parteneriat consolidat, subliniind însă că nu va acţiona ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimic. Javier Solana a recunoscut că Rusia are în prezent în regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud mai mulţi soldaţi decît la începutul conflictului georgian.

Şi Rusia a anunţat, luni, că nu va face nicio concesie în faţa europenilor pe tema Georgiei. Reprezentantul rus pe lîngă UE Vladimir Cijov a făcut această afirmaţie în cursul unei videoconferinţe la Bruxelles. Summit-ul UE-Rusia îi va reuni vineri la Nisa pe preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, preşedinte în exerciţiu al UE şi pe omologul său rus, Dmitri Medvedev. Nicolas Sarkozy pledează de la începutul lui octombrie pentru reluarea negocierilor, suspendate la 1 septembrie în timpul unui summit european extraordinar dedicat conflictului ruso-georgian. Această suspendare constituie singura măsură concretă luată de europeni pentru a denunţa încălcarea integrităţii teritoriale a Georgiei. În schimb, în Osetia de Sud, doi poliţişti georgieni au fost ucişi şi alţi trei răniţi de explozia unui dispozitiv exploziv neidentificat, în cursul unei patrulări în satul Dvani, aflat sub control georgian. Purtătorul de cuvînt al Ministerului de Interne, Zurab Gvenetadze, a mai precizat că o a doua explozie s-a produs în momentul în care un alt grup de poliţişti georgieni a sosit la faţa locului. Trei au fost răniţi, dintre care unul grav.



12