PREGĂTIRI PENTRU ALEGERI Liberalii îşi vor testa, în sondajele pentru desemnarea candidaţilor la primăriile de sector ale Capitalei, liderii organizaţiilor locale - Dan Cristian Popescu, Florin Alexe, Rareş Mănescu, dar şi pe deputatul Alina Gorghiu, la sectorul 5. Potrivit unor surse din PNL, de principiu, fiecare filială va arunca în sondaje două nume. „Secretarul general al partidului a spus că ar trebui să intre doi sau chiar trei oameni în sondaje, dar există două sectoare în care nu are sens - la sectorul 4 nu se fac cercetări, iar la 1 va fi doar Andrei Chiliman“, au precizat sursele citate. Potrivit acestora, liberalii vor avea ocazia să face mai multe teste. „Vom putea vedea, de exemplu, ce scor ar avea un nume necunoscut în dreptul siglei USL“, au mai spus acestea, adăugând că lista va fi definitivată în cadrul unei Delegaţii Permanente a partidului.
MAI MULŢI CANDIDAŢI ÎN SONDAJE Potrivit ultimelor discuţii, la sectorul 2 va intra în verificări liderul filialei Dan Cristian Popescu, la sectorul 3 va fi testat şeful organizaţiei de sector Florin Alexe, care este şi liderul tineretului liberal. „Aici avem o problemă, va trebui ca partidul să mai găsească pe cineva, căutăm o persoană cu notorietate“, a declarat un liberal. La sectorul 5 vor intra în sondaje Alina Gorghiu şi Cristian Olteanu, iar în sectorul 6, vor fi testaţi liderul de filială, Rareş Mănescu, dar şi Spiridon Demirel, viceprimar al sectorului 6. Liderul PNL Alina Gorghiu a declarat, la rândul său, că cel mai probabil va intra în sondajul pentru stabilirea candidaţilor la primăria sectorului 5, ca singurul parlamentar liberal din acest sector, dar că nu-şi pune problema unei candidaturi propriu-zise.