Liderul grupării de fraudatori bancari, Daniel Ruse, a fost încarcerat, după ce instanţa a emis, sâmbătă seară, un mandat de arestare preventivă pe numele său pentru obţinere ilicită de credite în valoare de 22 milioane euro. Iniţial, deşi exista un mandat de arestare preventivă pe numele său, Daniel Ruse nu s-a predat Poliţiei şi nu a fost găsit la domiciliul său, însă ulterior, potrivit unor surse judiciare, el a fost încarcerat. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a 33 de persoane, iar judecătorii au emis 17 mandate de încarcerare, printre cei aflaţi deja în detenţie numărându-se un alt lider al grupării, Stan Mihai, fratele acestuia, Toma Mihai, şi fostul general DIE Dragoş Diaconescu. În acelaşi caz sunt cercetaţi în stare de libertate vicepreşedintele BRD, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, şi directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet. (P.N.)