MĂSURI NEPOPULARE Şeful Eurogrup, Jean-Claude Juncker, a anulat discuţiile pe tema Greciei la reuniunea miniştrilor de Finanţe din ţările Zonei Euro, programată pentru ieri, la Bruxelles, afirmând că Atena nu a dat încă asigurările necesare în privinţa noului plan de austeritate. Miniştrii de Finanţe nu au primit asigurări de la liderii partidelor politice din Grecia în privinţa programului propus pentru reduceri ale cheltuielilor bugetare, a argumentat premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker. Planul de austeriate nu a fost recunoscut decât de liderul conservatorilor, fostul premierul Giorgios Papandreou, în timp ce preşedintele socialiştilor Antonis Samaras, creditat cu cele mai mari şanse de a câştiga alegerile anticipate, se codeşte. Preşedintele Greciei, Carolos Papoulias, a făcut însă un pas decisiv şi a decis să renunţe la salariu, a anunţat ministrul Finanţelor Evangelos Venizelos, salutând „un gest simbolic”. Noul plan de salvare a ţării de 230 de miliarde de euro, care aşteaptă permisiunea Zonei Euro pentru a fi pus în aplicare, include o nouă serie de măsuri de austeritate nepopulare de peste trei miliarde pentru 2012, dintre care o mare parte se referă la reduceri de salarii şi pensii. Mai exact, salariul minim trebuie să scadă cu 22% la 586 de euro brut pe 14 luni, în timp ce pentru pensiile complementare este prevăzută o reducere de 10%, iar tăierile ar putea afecta şi salariile cu regim special.
Partidele politice din Grecia urmează să primească cu 14 milioane de euro mai puţin din banii contribuabililor în acest an, potrivit planurilor prezentate de ministrul de Interne Tassos Yiannitsis, care s-a adresat Comitetului parlamentar pentru instituţii. Partidele din Grecia au primit circa 550 milioane de euro în ultimul deceniu. Guvernul trebuie să elibereze o tranşă finală de 14 milioane de euro din finanţarea pe anul trecut, stabilită la 54 de milioane de euro. Tassos Yiannitsis i-a asigurat pe deputaţi că banii vor veni, dar a afirmat că partidele vor trebui să accepte numai 40 milioane de euro, cu 26% mai puţin decât anul trecut. Legea privind reducerea finanţării partidelor va stabili ca 60% din banii publici să fie folosiţi pentru a plăti 250 milioane de euro reprezentând împrumuturi în bănci.
CRIZA LASĂ URME Economia Germania s-a contractat în ultimele trei luni ale anului trecut cu 0,2% faţă de trimestrul anterior, pe fondul reducerii exporturilor, în timp ce Franţa a raportat în aceeaşi perioadă o creştere de 0,2%. Germania a raportat primul trimestru negativ din 2009. Exporturile Germaniei s-au redus, în condiţiile în care criza datoriilor a lovit ţările vecine şi, implicit, cererea de bunuri. Alte două ţări din Zona Euro, Olanda şi Italia, au intrat în recesiune, ambele înregistrând contracţii de 0,7% în trimestrul al patrulea. Şomajul în Marea Britanie a continuat să crească în ultimele trei luni din 2011, ajungând la 8,4%, cel mai ridicat nivel din 1995. Şomajul a crescut cu 48.000 de persoane, la 2,67 milioane persoane. Numărul tinerilor fără un loc de muncă a crescut cu 22.000, la 1,04 milioane în ultimele trei luni, astfel că rata şomajului pentru categoria 16-24 ani a atins 22,2%. UE, în situaţia sa actuală, frânează dezvoltarea economiei cehe, a declarat preşedintele Vaclav Klaus, aflat într-o vizită oficială de patru zile în Turcia, în cadrul căreia este prevăzută semnarea mai multor acorduri comerciale importante.