Liderii sindicali, noua ţintă prezidenţială

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liderii sindicali, noua ţintă prezidenţială

Justiție 17 Februarie 2011 / 00:00 693 accesări

Pentru a restabili ordinea în PDL şi a scăpa de cei care îi contestă autoritatea şi modul de guvernare, preşedintele Traian Băsescu a declanşat, în urmă cu doar câteva zile, scandalul „Vameşii”. Planul a mers ca uns, până când ancheta a început să se apropie prea mult de zona politicului şi ameninţa să scoată la iveală aspecte neplăcute pentru pedelişti. Era nevoie de o diversiune care să abată atenţia publicului de la diverşii politicieni unşi cu toate culorile portocalii... Aşa a început episodul cu schimbarea premierului Emil Boc, care timp de câteva zile, a reuşit să abată atenţia publicului. Dar episodul s-a încheiat, iar publicul avea nevoie de noi diversiuni. Aşa se face că şeful statului şi-a îndreptat atenţia către liderii sindicali, pe care îi consideră direct răspunzători pentru faptul că românii nu îi mai acordă aceeaşi încredere ca în trecut. În mod convenabil, fostul vameş Marius Ungureanu a declarat, într-o conferinţă de presă organizată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, că liderul Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetare „Sed Lex”, Vasile Marica, a luat mită de la angajaţi din vămi pentru a interveni în promovarea şi menţinerea lor în funcţii. Faptul că un lider de la nivel naţional al unei organizaţii sindicale s-ar plimba pe la membri cerându-le mită, fără ca liderul teritorial (în acest caz cel al „Pro Lex”, organizatorul conferinţei) să ştie, este greu de crezut. În orice caz, membrii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au reacţionat prompt (ceea ce nu s-a mai întâmplat în alte cazuri de corupţie) şi au anunţat că vor începe să controleze averile liderilor sindicali. Pe lista ANI figurează Vasile Marica, Bogdan Hossu, Marius Nistor, Ion Popescu, Anton Hadăr, Gheorghe Isvoranu, Vasile Lincu, Ion Albu, Liviu Luca, Marius Petcu şi Dumitru Costin. Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că verificarea declanşată de ANI este „o comandă de sus”, pentru discreditarea liderilor sindicali şi forţarea asumării modificărilor la Codul Muncii fără acordul sindicatelor. „Acţiunea ANI este o comandă de sus pentru discreditarea liderilor sindicali, iar momentul ales „coincide” cu negocierile privind forma finală la Codul Muncii şi cazurile de corupţie din vămi”, a spus liderul Cartel Alfa.



12