Liderul liberalelor constănţene, exclus din PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liderul liberalelor constănţene, exclus din PNL

Politică 17 Decembrie 2007 / 00:00 746 accesări

Biroul Politic Local al PNL Cernavodă a hotărît excluderea din partid a consilierului local Mariana Mircea, fost candidat la Parlamentul European şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene a femeilor liberale. Preşedintele filialei locale a PNL, Gheorghe Hemeş, a declarat că decizia a fost votată în unanimitate, atît de membrii filialei Cernavodă, cît şi de Biroul Politic Teritorial Constanţa. Hemeş a precizat că la baza deciziei a stat faptul că \"Mariana Mircea a încălcat, de mai multe ori, statutul partidului\". \"De aproape un an, în şedinţele Consiliului Local Cernavodă, aveam un vot negativ din partea Marianei Mircea. Mai mult, la o discuţie cu aceasta, ea ne-a spus că intenţionează să candideze la funcţia de primar al oraşului, cu toate că, într-o şedinţă ulterioară, a fost desemnat drept candidat la şefia administraţiei locale actualul primar, Gheorghe Hânsă\", a declarat Hemeş. Preşedintele PNL Cernavodă a adăugat că în şedinţa de astăzi a Consiliului Local intenţionează să propună declararea vacantă a postului de consilier local ocupat de Mariana Mircea. Contactată telefonic, Mariana Mircea a confirmat faptul că a fost exclusă din partid. \"Nu este adevărat că votam împotriva liniei partidului. Nu cred că există o lege care să specifice faptul că trebuie să votăm aşa cum partidul ne dictează. Totul a plecat de la mai multe neînţelegeri cu primarul Gheorghe Hânsă. Cred că este o răzbunare a acestuia, deoarece, la ultima şedinţă de Consiliu Local, i-am cerut oficial să-mi pună la dispoziţie modul în care au fost cheltuite fondurile de la bugetul local pentru anumite investiţii. Bineînţeles că nu a făcut acest lucru şi cred că de aici a plecat totul\", a afirmat Mariana Mircea. Ea a recunoscut că intenţionează să candideze la funcţia de primar al oraşului, decizie luată în urma unei discuţii cu locuitorii din Cernavodă. Mariana Mircea a mai spus că a primit mai multe oferte de la partide pentru a se înscrie în formaţiunile lor politice. Cît priveşte posibila sa excludere din Consiliul Local, Mariana Mircea a declarat că, în cazul în care se va lua o decizie în acest sens, acest lucru este ilegal, deoarece vacantarea postului trebuie să se facă printr-un proiect de hotărîre şi numai după expirarea termenului de atac a deciziei de excludere din PNL.



12