Liderul partidului german AfD susține dreptul cetățenilor de a se înarma

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liderul partidului german AfD susține dreptul cetățenilor de a se înarma

Externe 21 August 2016 / 08:15 457 accesări
Frauke Petry

Frauke Petry

Liderul partidului populist și antiimigrație Alternativa pentru Germania (AfD), Frauke Petry, a afirmat că susține dreptul cetățenilor de a-și procura arme și dispozitive de autoapărare ca urmare a unei serii de atacuri violente comise luna trecută în Germania, relatează sâmbătă Reuters.

Formațiunea antiimigrație AfD se bucură de o popularitate în creștere în Germania, în special ca urmare a crizei migranților care afectează Europa, partidul dispunând în prezent de locuri în opt din cele 16 parlamente regionale.

Germania a fost marcată luna trecută de două atacuri islamiste și de un atac armat comis de un adolescent cu probleme psihice care a ucis nouă persoane înainte de a-și curma viața la Munchen.

"Din ce în ce mai multe persoane au sentimentul de nesiguranță. Fiecare cetățean care respectă legea ar trebui să fie în măsură să se poată apăra, să-și apere familia și prietenii", a declarat Frauke Petry într-un interviu publicat sâmbătă de grupul media Funke.

"Știm cu toții cât de mult durează până când poliția poate ajunge la locul faptelor, mai ales în locurile puțin populate", a spus ea.

Cunoscută pentru discursurile sale aprinse pentru susținătorii AfD, Petry a stârnit un scandal la începutul acestui an atunci când a cerut ca poliția germană să poată folosi arme de foc împotriva migranților ilegali.



12