Liderul separatist al "republicii populare Doneţk", Denis Puşilin, a anunţat ieri înfiinţarea "armatei regulate Novorosia", relatează serviciul de presă al "republicii". Armata urmează să fie creată în comun de către "republicile populare" Doneţk şi Lugansk, dar nu s-a precizat numărul de persoane care vor face parte din această armată. Termenul "Novorosia", utilizat cu referire la părţi din Ucraina, era folosit în secolul al XVIII-lea pentru a desemna expansiunea ţaristă către Marea Neagră. Cele două regiuni din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, sunt încă din martie devastate de o insurgenţă armată prorusă. Ieri, separatişti proruşi înarmaţi au ocupat clădirea Băncii Centrale din Doneţk. Începând cu 13 aprilie, armata ucraineană desfăşoară în regiune o operaţiune militară care s-a soldat deja cu 300 de morţi.