Liderul trupei The Kinks revine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liderul trupei The Kinks revine

Monden 27 Septembrie 2010 / 00:00 362 accesări

Liderul legendarei trupe britanice The Kinks, Ray Davies, revine în prim-plan cu un album la care a colaborat cu alte nume de top ale muzicii mondiale, printre care Bruce Springsteen, Metallica şi Jon Bon Jovi. Intitulat ”See My Friends”, discul grupează cele mai cunoscute piese ale trupei The Kinks, interpretate de Davies împreună cu alte nume sonore ale rock-ului mondial. Alături de Metallica, de pildă, Davies cântă ”You Really Got Me”, cea mai cunoscută melodie a formaţiei care, în anii \'60, le făcea concurenţă cu succes celor de la Beatles şi Rolling Stones. Albumul va fi lansat la 1 noiembrie. Considerată una dintre cele mai influente trupe din istoria rock-ului, The Kinks a fost fondată în 1964, de Ray Davies şi de fratele acestuia, Dave. În 1990, trupa a fost inclusă în Rock & Roll Hall of Fame.

Taguri articol


12