Liderul partidului de dreapta francez UMP, Jean-François Copé, şi-a anunţat, ieri, demisia de la conducerea formaţiunii, începând cu 15 iunie. Cu o poziţie slăbită după triumful extremei drepte la scrutinul european, Jean-François Copé, în vârstă de 50 de ani, se afla sub presiunea membrilor partidului, după dezvăluirile în scandalul facturilor false, în timpul alegerilor prezidenţiale din 2012, care l-a afectat pe fostul preşedinte Nicolas Sarkozy. Prevăzută iniţial pentru a analiza rezultatele alegerilor europene, reuniunea conducerii UMP s-a transformat, ieri dimineaţă, într-o discuţie tensionată, după dezvăluirile de luni privind depăşirea cheltuielilor în campania prezidenţială din 2012 cu aproximativ 10 milioane de euro, sumă care a fost camuflată prin facturi false în numele UMP.
Trei foşti premieri, Alain Juppé, Jean-Pierre Raffarin şi François Fillon, vor asigura conducerea colegială a UMP până organizarea unui congres extraordinar în toamnă, a anunţat, ieri, fostul preşedinte al Senatului, Gérard Larcher. Jean-François Copé a propus iniţial să rămână la preşedinţia UMP până în toamnă. Jean-Francois Copé a obţinut preşedinţia partidului de opoziţie din Franţa după o luptă interminabilă împotriva fostului premier François Fillon, în urma alegerilor contestate din noiembrie 2012.
Ieri, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, a apreciat că ”Frontul Naţional, câştigătorul alegerilor europene în Franţa, este un partid fascist”. ”Şi pentru toată lumea din Europa, nu doar pentru prietenii noştri francezi, este o trezire dură la realitate. Este un semnal pentru toată Europa”, a mai afirmat ministrul german de Finanţe, care a apreciat că absenteismul imens din anumite ţări din Europa de Est, printre care Slovacia (87%), reprezintă o ruşine. Cancelarul german, Angela Merkel, a apreciat drept regretabilă ascensiunea partidelor populiste în Europa.