Preşedintele Alianţei Moldova Noastră (AMN), Serafim Urechean, a primit o felicitare anonimă, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în care era ameninţat cu moartea, potrivit purtătorului de cuvînt al formaţiunii, Victor Osipov. Prim-vicepreşedintele AMN, Veaceslav Untilă, a sesizat Procuratura Generală şi Serviciul de Informaţii şi Securitate asupra acestui caz, punînd la dispoziţia acestora ”copiile componentelor mesajului – plicul şi felicitarea cu mesajul de ameninţare” şi le-a cerut să efectueze investigaţii. Purtătorul de cuvînt al AMN, Victor Osipov, speră că la mijloc nu este decît o glumă proastă. ”Serafim Urechian a mai primit ameninţări cu moartea prin poşta electronică şi în campaniile electorale precedente. Sperăm să nu fie decît o glumă proastă şi o încercare de intimidare în prag de campanie electorală pentru parlamentarele din 2009, care însă nu va degenera în ceva mai grav”, a declarat Osipov. În luna noiembrie, vicepreşeditele Parlamentului de la Chişinău, Iurie Roşca, preşedinte al Partidului Popular Creştin Democrat, a declarat că a fost ameninţat cu moartea, iar Ministerul de Interne a dat un comunicat în care anunţa că are informaţii privind pregătirea unui atentat împotriva acestuia, motiv pentru care i-a asigurat protecţie.