Scurtmetrajul „Life Is Sport, Life Is Love”, regizat de Alina Cosmoiu şi Bogdan Malciu, nume cunoscute telespectatorilor NeptunTV, şi-a adăugat în palmares o nouă distincţie: Premiul Special al Festivalului Internaţional de Film Sportiv din Cehia.
Echipa constănţeană a primit premiul joi, la Liberec, chiar de la directorul festivalului, Pavel Landa. „Directorul festivalului a ţinut să ne înmâneze premiul special. A fost singurul premiu pe care acesta l-a înmânat”, a spus Alina Cosmoiu, bucuroasă că scurtmetrajul este difuzat în şcolile din Cehia.
Această distincţie se alătură unui alt premiu special, obţinut în luna iunie, la Festivalul Internaţional de Film Sportiv de la Matera, Italia, şi celui câştigat la Festivalul Internaţional de Film şi Carte pentru Copii „Dream Fest”, de la Slatina - premiul juriului de specialitate.
TROFEUL CONSTĂNŢENILOR „Dorim să dedicăm acest premiu tuturor constănţenilor care ne-au fost alături şi ne-au donat contravaloarea unui litru de benzină, pentru a putea ajunge la festival”, a spus Alina Cosmoiu, referindu-se la campania „Donează un litru!”, organizată pe 8 octombrie, în clubul Doors. În cadrul campaniei, cei doi realizatori i-au rugat pe constănţeni să doneze contravaloarea în lei a unui litru de benzină, pentru a se putea deplasa cu autoturismul la festival.
În competiţia din Cehia au participat, pe lângă pelicule din ţara organizatoare (cele mai multe), filme din Italia, Suedia şi Statele Unite ale Americii.
Scurtmetrajul premiat „Life Is Sport, Life Is Love” are protagonişti doi copii, Ioana Popescu, de 10 ani, şi David Niculae, de nouă ani, fiind construit pe ideea că, în situaţiile simple şi cotidiene, cu toţii putem devenim campioni ai mai multor sporturi, fără a fi conştienţi de acest lucru.