Parodia de la comisia parlamentară de anchetă a continuat cu piesa “La lift”, de Uliuuuu Zamfirescu. Numele respectiv poate fi pronunţat mult mai natural în situaţia în care rămîneţi blocaţi în lift. Într-un lift oarecare, cu iz muncitoresc, nu sînt condiţii adecvate pentru o staţionare acceptabilă. La Parlament, situaţia este diferită. Pentru un om de rînd, sînt condiţii de locuit de lux! Mai ales pe timp de iarnă… Revin la teatru, ca principală formulă artistică de exprimare în politică. Sigur, după cum am constatat cu toţii, se poartă farsa. Din acest motiv, comisia de anchetă ar fi trebuit să-şi desfăşoare activitatea în lift. Există indicii că între etaje nu ar fi putut fi ascultată ilegal, pentru că tehnica nu permite… Aiurea. La ascultat, nu ne întrece nimeni în materie de tehnică şi fidelitate. Ne ascultă ăştia şi în cutia poştală! Ca gen, avem de-a face cu o parodie în altă parodie. Ca traiectorie, pentru că fiecare piesă de acest gen trebuie să aibă o traiectorie, se potriveşte precum nuca în perete. ”La lift” este o capodoperă în devenire. Distribuţia e adecvată situaţiei de criză pe care o parcurgem în prezent. Drept dovadă, după restructurările de rigoare, a rămas într-un singur personaj. Unul, da’ bun la toate! În ipostaza de personaj principal şi secundar, Elena Udrea, ministreasa Turismului, ne învaţă cum să chemăm liftul. Înainte, într-o anumită epocă, miliţianul chema liftul prin viu grai. Îşi vîra capul printre scări şi striga: “Liftuleeee”. Nu-mi amintesc să se fi întîmplat vreodată ca liftul să-i răspundă… De aceea, în perioada cu pricina, chematul liftului, mai ales după un chef de pomină, dura şi o noapte întreagă. Era o formă oarecum primitivă de a subordona liftul unor neaveniţi. După miezul nopţii, cînd statul socialist ne lua lumina, era de-a dreptul riscant să te urci într-un lift. Ajuns în Parlamentul României, liftul a urcat în grad şi funcţie. Adepta manierelor moderne şi neconvenţionale, doamna Udrea ne învaţă cum să chemăm liftul. Exemplul său este unic şi pacifist. După spectacolul cu titlul de mai sus, populaţia a învăţat că nu trebuie să bruscheze liftul. Doamna Udrea este adepta principiului “vorba bună liftul aduce”. În anumite situaţii, pentru a nu se declanşa stări de repulsie între diferite clase sociale şi profesionale, e bine ca şi miniştrii să cheme liftul pentru subalterni, ceea ce Elena a făcut. Piesa cu pricina are un mesaj didactic şi pedagogic, chiar meşteşugăresc. ”La lift” este structurată în mai multe acte. Despre fiecare act în parte, fiecare are libertatea să se pronunţe după cum îl taie capul. În rolul principal, Elena Udrea ne învaţă cum să chemăm tandru liftul. Este o piesă despre modernismul care a pătruns în viaţa liftului. Liftul Parlamentului este cît se poate de sexy, tandru şi iubăreţ. Uşile se închid şoptind vorbe dulci. Umblă rujat între etaje. La cele superioare, vorba aia, se fandoseşte. De la etajul patru în sus, datorită gravitaţiei, îşi dă ochii peste cap. Face fiţe în oglindă. Între etaje, deseori, trebuie să o spun, ia foc. Evident, datorită frecării cablurilor. Cu liftul, poţi să urci într-o ierarhie şi fără studii. E drept, se întîmplă uneori să rămîi suspendat. Riscurile politichiei cu liftul.