Liga Navală - Filiala Constanţa intenţionează să transforme canoniera „Lt. cdor. Stihi”, construită în perioada 1916-1917 în şantierul naval din portul francez Lorient, în navă-muzeu, dar are nevoie de cel puţin 150.000 de lei pentru ca nava să fie reabilitată. Amiralul Ştefan Ilie, reprezentant al Ligii Navale Constanţa, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că \"Lt. cdor. Eugen Stihi\" este cea mai longevivă navă a marinei române şi a făcut parte din flota naţională din timpul primului război mondial. Acesta a mai precizat că vasul trebuie ridicat din apă pentru că există pericolul inundării şi scufundării lui însă, pentru transformarea navei în muzeu, sînt necesare fonduri importante şi sprijin financiar atît din partea Forţelor Navale, cît şi unor eventuali sponsori. \"Lt. cdor. Eugen Stihi\" s-a aflat în serviciul marinei timp de 90 de ani, pînă în 2004, cînd a fost scoasă din serviciu. Pînă atunci, ea a fost folosită în misiuni de dragaj mine, suport de convoaie navale, pentru studii hidrografice precum şi ca navă şcoală. În prezent, \"Lt. cdor. Eugen Stihi\" este ancorată în dana militară a portului Mangalia. Carmen Atanasiu, membru în Consiliul Director al Ligii Navale Constanţa, a declarat că în anul 2004 nava a fost dezarmată şi i-a fost scoasă toată aparatura şi tehnica. De atunci, vasul a împărtăşit soarta tristă a majorităţii navelor care au servit patria sub pavilioanele marinei române: nu a mai fost întreţinută, iar timpul ş ignoranţa celor pe care i-a slujit o îndreaptă spre liniştea adîncului mării.

Povestea canonierelor „Lt. cdor. Eugen Stihi” şi al celorlalte trei surate ale ei, „Cpt. Dumitrescu Constantin”, „Lt. Lepri Remus” şi „Slt. Ghiculescu Ion” începe în anul 1919 cînd, odată cu sfîrşitul Primei Conflagraţii Mondiale, s-a conturat acut pericolul minelor marine. Autorităţile române de la acea vreme au decis, prin intermediul Consiliului de Ministri prezidat de Alexandru Vaida Voevod, să autorizeze Ministerul de Război să cumpere de la statul francez patru canoniere dragoare. Vasele, clasa „Chiffone”, aveau deplasamentul de 540 de tone, lungimea de 55,6 metri, lăţimea de 6,9 metri, pescajul de 2,03 metri, puterea de 430 CP dezvoltată de un motor „Sulzer-Diesel”, viteza de 15 noduri, erau înzestrate cu două tunuri de calibru 100 mm şi două mitraliere antiaeriene de 13,2 mm. Ele au primit iniţial denumirile de A, B, C şi D, însă la intrarea în serviciul Diviziei de Mare a Marinei Militare Române, pe 15 ianuarie 1920, ele au fost botezate cu numele unor eroi marinari români din timpul Primului Război Mondial. Împreună cu alte multe vase militare si civile romanesti (ex. primul submarin „Delfinul”, pachebotul „Transilvania” etc.) canonierul „Lt. cdor. Eugen Stihi” a fost „achiziţionat” de invazia comunistă în urma unui ultimatum dat la 5 septembrie 1944, de amiralul bolsevic Oktiabriski. Botezate cu nume ruseşti, canonierele au intrat în dotarea flotei sovietice, timp de un an, după care au fost returnate statului român care intrase sub ocupaţie comunistă.

Deşi în orice colţ de lume în care omul are o istorie, astfel de exponate reprezintă un deliciu turistic fiind dovezi palpabile ale trecutului maritim şi militar, în România factorii de decizie consideră probabil că ignorarea istoriei îi va scuti de greşelile trecutului. Este impresionantă lejeritatea cu care au fost alocate fonduri pentru organizarea unui summit NATO în România, -un eveniment de apreciat, evident- dar este scandaloasă ignorarea unei alte necesităţi vitale pentru o cultură europeană: conştiinţa naţională.