DISTINCŢIE După ce a insultat statul român în numeroase rânduri, declarându-şi susţinerea faţă de ideea autonomiei Ţinutului Secuiesc, subsecretarul de stat în Ministerul de Externe ungar Nemeth Zsolt a ajuns să fie recompensat de o instituţie de învăţământ din România. Mai exact, Nemeth Zsolt a fost premiat de Universitatea Sapientia din Târgu Mureş, care i-a acordat demnitarului distincţia „Bocskai Istvan” - după numele unui principe al Transilvaniei din secolul XVII - constând într-o plachetă şi o diplomă. Rectorul Universităţii Sapientia, David Laszlo, a declarat că distincţia i-a fost acordată lui Nemeth Zsolt în semn de recunoaştere a eforturilor şi muncii depuse în interesul unităţii de învăţământ. În discursul de mulţumire, Nemeth Zsolt a spus că s-a numărat printre cei care, în urmă cu 12 ani, au luptat pentru a obţine autorizarea Universităţii. El a arătat că, în ciuda unora care „n-au avut credinţă” în acest ţel, inclusiv din rândurile comunităţii maghiare, s-a reuşit înfiinţarea şi menţinerea Universităţii Sapientia, cu ajutorul statelor român şi ungar.
CRITICI Şi, pentru a nu se dezice de năravul său, subsecretarul de stat în Ministerul de Externe ungar a mai spus că statul ungar crede în învăţământul în limba maghiară din Transilvania, care este „o investiţie” pentru viitor. Nemeth Zsolt a criticat, cu această ocazie, şi faptul că nu s-a reuşit înfiinţarea unei „linii maghiare” în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, întrucât există „oameni care nu respectă principiile democraţiei”, din cauza „fricii de concurenţă”.