Limba română în declaraţiile publice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Limba română în declaraţiile publice

Eveniment 05 Ianuarie 2012 / 00:00 346 accesări

Titu Maiorescu avea, acum un secol şi jumătate, un text critic celebru, anume \"Limba română în jurnalele din Austria\", pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, text al cărui titlu l-am adaptat după cum se vede, fiindcă problema a rămas la fel de actuală, pamfletul maiorescian luând în vizor \"păsăreasca\" scrisă şi vorbită la acea epocă de unii gazetari sau, mai ales, politicieni autohtoni. În lipsă de un subiect mai important, acum vă e deja clar unde vreau să \"bat\"...

Într-adevăr, timpurile s-au schimbat, dar \"năravurile\" ba, cu deosebirea că acum un veac şi jumătate încă nu fusese inventată \"limba de lemn\", pe care unii lideri politici ai puterii portocalii de azi au moştenit-o de la comunişti! Este inutil să vă citez fragmente din mesajele de Anul Nou ale preşedintelui sau premierului român, într-atât sunt de jenante şi caraghioase... Băsescu şi Boc, la unison, pur şi simplu au jignit bunul simţ comun, mulţumindu-le \"conaţionalilor\" pentru \"efortul depus în vederea depăşirii efectelor crizei economice\". Care \"efort\", când ei sunt cei ce ne-au obligat la sărăcie? Dar şi-a cerut măcar vreunul dintre ei iertare pentru măsurile nemiloase luate, chit că, treacă de la noi, or fi fost \"necesare\"?! Nici vorbă! De unde se vede că \"prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul\", în acest caz fudulia confundându-se cu nesimţirea sau cinismul... Doar comuniştii ne mulţumeau că murim de foame şi aţi văzut cum s-a terminat totul.

Hai să le dovedim şi ăstora, chiar în acest an, că mămăliga poate exploda încă o dată, la vot. Ca să le iasă \"mulţumirile\" pe nas...

Taguri articol


12