Limitarea plăţilor în numerar, mai ales la tranzacţii cu terenuri, aminteşte de dictonul „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii“, spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care apreciază că iniţiatorii proiectului nu cunosc birocraţia mare a unei astfel de tranzacţii şi se miră că multe terenuri sunt nelucrate. „Nu cunosc ţări în lume unde să nu se mai facă plăţi cash, deşi problema economiei gri şi a spălării banilor apare în multe state. Am văzut că se penalizează cumpărarea de teren cu numerar. Să-mi spună cum reuşim să aducem un biet bătrân cu 2.000 de metri pătraţi la bancă, să-i facem cont şi să-l trecem prin toate procedurile de cunoaştere a clientului”, potrivit guvernatorului BNR.
ISĂRESCU: „DRUMUL SPRE IAD E PAVAT CU BUNE INTENŢII“
În acelaşi ton cu Isărescu este şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, care s-a declarat total împotriva limitării plăţilor cash. El a fost ieri, la Bucureşti, la şedinţa CExN al PSD, pentru a le cere colegilor de partid să blocheze iniţiativa. „Nu e normal să mă obligi să mă duc la bancă pentru orice tranzacţie, să-mi ia banca comisioane, să poată să dea faliment banca şi să pierd toţi banii, sau dacă, Doamne fereşte, România intră în incapacitate de plată, ca Ciprul, să-mi confişte mie banii. Am venit aici pentru că am văzut că premierul susţine ideea, alături de ministrul de Finanţe, liberal, culmea, care ar fi trebuit să fie mai deschis la minte. În timp ce tot capitalul speriat de constrângeri financiare din Europa încearcă alte căi unde să fugă şi vrea să vină spre România, eu, ca ţară pun aceleaşi restricţii?”, a declarat Mazăre. Deşi, iniţial, premierul susţinea fără menajamente limitarea plăţilor cash, mai nou, el a anunţat ieri, după şedinţa CExN, că nu va forţa adoptarea ei prin Ordonanţă de Urgenţă: “Guvernul trimite la Parlament săptămîna viitoare proiectul de lege care are două măsuri. În primul rând, limitarea tranzacţiilor în numerar la 10.000 de lei, 100 de milioane de lei vechi. În paralel, o măsură la care ţin la fel de mult, şi anume plafonarea comisioanelor bancare. Dacă doar plafonăm comisioanele bancare şi nu creşte rulajul, va fi destul de greu de acceptat de sistem”.