Lindsay Lohan, condamnată la închisoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lindsay Lohan, condamnată la închisoare

Monden 08 Iulie 2010 / 00:00 356 accesări

Ulciorul nu merge întotdeauna la apă şi i-a venit rândul starletei americane Lindsay Lohan să plătească pentru seria de infracţiuni pe care le-a comis în ultimii ani. Lindsay Lohan a fost condamnată la 90 de zile de închisoare pentru că a violat termenii regimului de eliberare condiţionată impus în 2007, după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină. Judecătoarea Marsha Revel de la Curtea Superioară din Beverly Hills i-a ordonat starletei să se predea pe 20 iulie. Totodată, Lindsay Lohan va trebui să urmeze un program de dezintoxicare de 90 de zile, după efectuarea pedepsei. Judecătoarea i-a refuzat cererea de a i se îndepărta o brăţară de monitorizare a consumului de alcool pe care actriţa o are ataşată la picior.

Lindsay Lohan, în vârstă de 24 de ani, odată o promiţătoare tânără actriţă, s-a remarcat în ultimii ani prin comportamentul turbulent şi o viaţă plină de abuzuri. A implorat-o pe judecătoare să-i mai acorde o şansă, spunând că urmează cu conştiinciozitate un program de dezalcoolizare. ”Nu o iau ca pe o glumă. Aceasta este viaţa mea. Aceasta este cariera mea. Este ceva pentru care am muncit toată viaţa”, a pledat actriţa. Însă, judecătoarea a fost de altă părere. Având probabil premoniţia unei sentinţe nefavorabile, Lindsay Lohan a avut un mesaj special pentru judecătoare. Este vorba despre două cuvinte pictate pe unghiile mâinilor: ”F**K YOU”. Fotografii prezenţi la proces au fost foarte atenţi la detalii şi au observat manichiura ieşită din comun a actriţei.

Lindsay Lohan, care s-a internat de trei ori într-o clinică de dezintoxicare, în 2007, a lipsit de la câteva şedinţe în timpul acestui program, în ultimele şase luni. Actriţa a dat vina pe munca sa. Acest program i-a fost impus în 2007, pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină. Lindsay Lohan a mai petrecut 84 de minute în închisoare, în acel an, ca parte a pedepsei primite şi apoi a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. În octombrie 2009, regimul de eliberare condiţionată i-a fost extins cu un an, după ce actriţa a folosit ceea ce procurorii au numit ”scuze foarte creative” pentru a lipsi de la câteva şedinţe din programul de dezalcoolizare. Judecătoarea Revel a condamnat-o la câte 30 de zile de închisoare pentru cele două capete de acuzare din 2007 şi la alte 30 de zile pentru că a găsit-o vinovată de conducere imprudentă, tot pentru un incident din 2007. Se pare, totuşi, că Lindsay Lohan nu va efectua întreaga pedeapsă în închisoare. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Los Angeles, Steve Whitmore, a declarat că, în general, femeile non-violente efectuează 25% din pedeapsă în închisoare, putând fi eliberate mai devreme pentru bună purtare, mai ales în condiţiile în care penitenciarele locale sunt destul de aglomerate.

Taguri articol


12