Lindsay Lohan, externată mai devreme

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lindsay Lohan, externată mai devreme

Monden 26 August 2010 / 00:00 408 accesări

Starleta americană a fost externată, marţi, din clinica de dezintoxicare în care a fost închisă din ordinul justiţiei americane, după ce a efectuat doar 22 de zile din programul de dezintoxicare care durează în mod obişnuit trei luni. Actriţa a fost externată la doar câteva zile de la publicarea unor informaţii în presa internaţională potrivit cărora medicii care o tratează nu cred că aceasta ar suferi de probleme cauzate de dependenţa de droguri sau de tulburări psihice, aşa cum a fost diagnosticată anterior. Actriţa americană va primi tratament la domiciliu. O nouă audiere a cazului ei era programată pentru ieri.

Lindsay Lohan, în vârstă de 24 de ani, a fost eliberată din închisoare la începutul lunii august, după ce a efectuat doar 13 zile din pedeapsa de 90 de zile pe care a primit-o pentru violarea regimului de eliberare condiţionată impus în 2007, pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină. Actriţa a fost eliberată pentru bună purtare şi pentru că autorităţile californiene doresc să evite supraaglomerarea închisorilor din Los Angeles.

Site-ul TMZ.com citează o serie de medici care consideră că Lindsay Lohan nu a fost corect diagnosticată, actriţa luând mulţi ani medicamente pentru a combate sindromul de hiperactivitate. Potrivit aceluiaşi site, actriţa a fost incorect diagnosticată şi cu tulburare bipolară. Linsday Lohan a recunoscut în 2007 că este dependentă de droguri şi de alcool şi s-a internat de trei ori în clinici de tratare a dependenţei. În luna mai a acestui an, justiţia americană i-a ordonat să poarte o brăţară de monitorizare a concentraţiei de alcool din sânge şi a fost din nou încarcerată, pentru că a lipsit de la şedinţele obligatorii de terapie.

Taguri articol


12