Turbulenta actriţă Lindsay Lohan a fost fotografiată injectându-şi în braţ ceea ce pare a fi heroină, la numai câteva ore după ce a ieşit din închisoare pe cauţiune. Actriţa, în vârstă de 24 de ani, a fost fotografiată înfăşurându-şi în jurul braţului stâng un garou, înainte de a folosi o seringă pentru a-şi injecta singură o substanţă care pare a fi heroină. Fotografiile, care au fost publicate în tabloidul ”News of The World”, au apărut la numai câteva ore după ce actriţa a fost eliberată din închisoare, în urma achitării unei cauţiuni de 300.000 de dolari. În alte fotografii, care aparent au fost făcute la Hollywood, în 2007, la o petrecere, Lindsay Lohan apare sărutând-o pasional pe starleta Paris Hilton.
Lindsay Lohan, care a fost condamnată, vineri, la patru săptămâni de închisoare pentru încălcarea termenilor de eliberare condiţionată, a fost eliberată sâmbătă, după ce a plătit cauţiunea. Iniţial, un judecător american ordonase ca vedeta să stea după gratii până pe 22 octombrie, când urmează să aibă loc o nouă audiere în cazul său, dar un alt judecător a revocat decizia şi a stabilit o cauţiune de 300.000 de dolari pentru eliberarea actriţei. Lindsay Lohan, aflată în regim de eliberare condiţionată în urma recentelor ei probleme cu justiţia, a fost convocată la tribunal, săptămâna trecută, după ce a fost testată pozitiv la un test antidrog. După ce a petrecut 13 zile într-o închisoare din Los Angeles, la sfârşitul lui iulie şi începutul lui august, actriţa s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, unde trebuia să rămână 90 de zile. Justiţia i-a permis să se întoarcă în reşedinţa ei, la sfârşitul lunii august, în schimbul unui control medical şi psihologic foarte strict, ce impune efectuarea a două teste săptămânale antialcool şi antidrog. La sfârşitul lunii august, judecătorul însărcinat cu judecarea cazului a avertizat-o pe starletă că orice test care se va dovedi pozitiv va atrage după sine o pedeapsă de 30 de zile de închisoare. Actriţa americană fusese condamnată pentru violarea termenilor regimului de eliberare condiţionată de care beneficiase după ce a fost arestată de două ori în 2007, pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate şi pentru posesie de cocaină, la un interval de două luni.
Lindsay Lohan a devenit cunoscută la vârsta de 11 ani, când a jucat în filmul ”Capcană pentru părinţi” şi a fost considerată una dintre cele mai talentate actriţe tinere de la Hollywood. Cariera ei a atins un moment de vârf în 2003 - 2004, când a jucat în filmele ”Vinerea trăznită / Freaky Friday” şi ”Fete rele / Mean Girls”. Dar, la vârsta de 20 de ani, Lindsay Lohan mergea deja la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi, iar stilul ei de viaţă petrecăreţ era descris pe larg de site-urile de ştiri mondene. Linsday Lohan a recunoscut în 2007 că este dependentă de droguri şi de alcool şi s-a internat de trei ori în clinici de tratare a dependenţei. În luna mai a acestui an, justiţia americană i-a ordonat să poarte o brăţară de monitorizare a concentraţiei de alcool din sânge şi a fost din nou încarcerată, pentru că a lipsit de la şedinţele obligatorii de terapie. Cel mai recent proiect cinematografic al său este un film despre starul porno al anilor ’70 Linda Lovelace, care ar fi trebuit să fie realizat în această vară.