Lindsay Lohan, monitorizată pentru consumul de alcool

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lindsay Lohan, monitorizată pentru consumul de alcool

Monden 26 Mai 2010 / 00:00 342 accesări

Actriţa americană Lindsay Lohan va trebui să poarte un dispozitiv de monitorizare a concentraţiei de alcool din sânge şi să se supună unor controale săptămânale inopinate de detectare a consumului de droguri. Lindsay Lohan, în vârstă de 23 de ani, trebuia să apară săptămâna trecută în faţa justiţiei californiene, fiind acuzată că nu a participat la toate şedinţele de informare asupra efectelor negative ale consumului abuziv de alcool, care i-au fost impuse anterior, în schimbul regimului de eliberare condiţionată. Actriţei americane i-a fost furat paşaportul în timpul Festivalului de Film de la Cannes, rămânând blocată în Franţa şi neputând să se prezinte la tribunalul din Los Angeles. Starleta a fost însă prezentă luni, în ciuda unei întârzieri de şapte minute. Judecătoarea Marsha Revel a respins cererea avocatului actriţei, Shawn Chapman Holley, care solicitase justiţiei americane să-i permită clientei sale să nu poarte acel dispozitiv de monitorizare şi să nu se supună controalelor antidrog în statul California, ci în statul Texas, unde Lindsay Lohan participă la filmările pentru noul ei lungmetraj. Judecătoarea Marsha Revel a decis că o nouă înfăţişare în procesul de violare a termenilor regimului de eliberare condiţionată de care se face acuzată Lindsay Lohan va avea loc pe data de 6 iulie.

Fost star Disney (”Jurnalul unei adolescente”, ”Herbie - Maşina buclucaşă”) şi mare speranţă a Hollywood-ului, Lindsay Lohan a fost în centrul atenţiei în 2007, după ce a fost arestată de două ori pentru conducere în stare de ebrietate şi după ce a petrecut două luni într-o clinică de dezintoxicare. În plus, atunci când a fost arestată, poliţia a găsit în maşina vedetei mici cantităţi de droguri. Acest incident i-a atras, în august 2007, o condamnare la o zi de închisoare - din care a efectuat doar 84 de minute - şi la zece ore de muncă în folosul comunităţii. De asemenea, actriţa se află sub supraveghere judiciară până la sfârşitul acestui an.

Taguri articol


12