Lindsay Lohan stă în închisoare doar 14 zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lindsay Lohan stă în închisoare doar 14 zile

Monden 22 Iulie 2010 / 00:00 445 accesări

Actriţa americană Lindsay Lohan se află, începând de marţi, într-o închisoare din Los Angeles, unde va petrece 14 zile, după ce a fost găsită vinovată de încălcarea termenilor regimului de eliberare condiţionată impus în 2007, pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină. Starleta a fost condamnată la 90 de zile de închisoare de tribunalul din Beverly Hills, dar şeriful din Los Angeles i-a redus pedeapsa, aşa cum se procedează adeseori în cazul delictelor minore, pentru a evita o aglomerare a penitenciarelor californiene, celebre pentru suprapopularea lor. Lindsay Lohan va ieşi pe 2 august din închisoarea Lynwood, din sudul oraşului Los Angeles.

Potrivit unor surse din penitenciar, actriţa a fost foarte cooperantă. Lindsay Lohan a fost închisă într-o celulă de nouă metri pătraţi, vecină cu cea în care Paris Hilton a petrecut 23 de zile în 2007, tot pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate. Celula ei se află într-o zonă specială a închisorii, rezervată celebrităţilor. Înainte de a merge la închisoare, Lindsay Lohan s-a prezentat la un tribunal din Beverly Hills, pentru a se preda autorităţilor, în faţa unui impresionant dispozitiv mediatic şi a câtorva admiratori. Actriţa a coborât dintr-o camionetă neagră şi a dispărut în tribunal, fără a face vreo declaraţie. Judecătoarea Marsha Revel a confirmat sentinţa de 90 de zile de închisoare pentru violarea termenilor acordului de eliberare condiţionată încheiat cu autorităţile în 2007. Judecătoarea a reamintit faptul că actriţa va trebui, după ce va ieşi din închisoare, într-un interval de cel mult 24 de ore după eliberare, să se înscrie într-un program de 90 de zile conceput pentru conştientizarea pericolelor generate de consumul de alcool. La ieşirea din tribunal, procurorul-adjunct a declarat că pedeapsa de 90 de zile de închisoare a fost potrivită în acest caz, dar a criticat acoperirea mediatică exagerată a subiectului.

Lindsay Lohan a mai petrecut 84 de minute în închisoare, în 2007, ca parte a pedepsei primite şi apoi a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. În octombrie 2009, regimul de eliberare condiţionată i-a fost extins cu un an, după ce actriţa a folosit ceea ce procurorii au numit scuze foarte creative pentru a lipsi de la câteva şedinţe din programul de dezalcoolizare.

Taguri articol


12