Lindsay Lohan va fi supusă unei evaluări psihiatrice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lindsay Lohan va fi supusă unei evaluări psihiatrice

Monden 09 Iulie 2010 / 00:00 305 accesări

Starleta americană va fi supusă, în urma unei decizii a unui tribunal californian, unei evaluări psihiatrice ce va fi realizată de doi experţi, ce vor încerca să stabilească cel mai bun tratament pentru ea. Psihiatrul Kaushal Sharma şi psihologul Adam Weisman o vor intervieva pe tânăra actriţă americană, aflată în arestul poliţiei din California şi vor alcătui un raport despre cel mai indicat tip de tratament pentru acuzată, se afirmă în hotărârea pronunţată de un tribunal din Los Angeles. În cadrul aceleeaşi evaluări psihiatrice, cei doi experţi desemnaţi vor încerca să determine dacă alcoolul cauzează reacţii adverse în combinaţie cu medicamentele prescrise pe care le lua Lindsay Lohan.

Potrivit unui raport întocmit de ofiţerul desemnat cu supravegherea starletei americane în perioada de eliberare condiţionată, printre medicamentele prescrise acesteia se numără Nexium, Zoloft, Trazadone, Adderall şi Dilaudid, pentru durerile de dinţi. Potrivit aceluiaşi raport, din cauza acestor medicamente, Lindsay Lohan a fost testată pozitiv cu amfetamine şi/sau cu produse opiacee, în mai multe ocazii, deşi acest lucru nu reprezintă o violare a regimului de eliberare condiţionată. Acelaşi raport indică faptul că acuzata a declarat că foloseşte aceleaşi medicamente prescrise de când se ştie. Tatăl actriţei, Michael Lohan, a declarat în octombrie 2009 că fiica sa apelează prea des la aceste medicamente prescrise doar pe bază de reţetă. Lindsay Lohan a fost condamnată de justiţia americană la 90 de zile de închisoare, deoarece a încălcat termenii regimului de eliberare condiţionată impus în 2007, după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină.

Taguri articol


12