Linişte maximă pentru vacanţa cuplului Sarkozy

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Linişte maximă pentru vacanţa cuplului Sarkozy

Monden 25 Iulie 2008 / 00:00 458 accesări

În timpul vacanţei pe care o vor petrece la proprietatea familiei Bruni-Tedeschi, Nicolas şi Carla Sarkozy nu vor să audă decît zgomotul valurilor, aşa încît autorităţile au impus restricţii de zbor pentru avioanele care ar fi urmat să survoleze zona, scrie revista “Gala”. Între 15 iulie şi 15 septembrie, avioanele nu vor putea zbura deasupra Capului Nègre, unde se află proprietatea familiei Bruni-Tedeschi şi unde cuplul prezidenţial îşi va petrece o parte din vacanţă. Decizia luată de Ministerul Ecologiei, Mediului, Dezvoltării Durabile şi Amenajării Teritoriului şi de Ministerul Apărării a fost motivată de “nevoile legate de protecţia înaltelor autorităţi”. Proprietatea se află în apropiere de fortul Brégançon, reşedinţa de vară tradiţională a preşedinţilor Franţei. Astfel, se precizează faptul că “a fost creată, temporar, o zonă cu interdicţie de survol în regiunea Capului Nègre, din 15 iulie pînă în 15 septembrie 2008”. Altfel spus, timp de două luni, va fi strict interzis survolul proprietăţii familiei Bruni-Tedeschi, unde Nicolas Sarkozy a prevăzut să-şi petreacă vreo cîteva zile de vacanţă, între 30 iulie şi 20 august. De asemenea, paparazzi nu vor putea ajunge în zonă pentru a fotografia cuplul prezidenţial în paradisul din Provence.

Deşi activitatea aeronautică în zonă nu este atît de intensă încît decizia să o influenţeze într-un mod serios, unii s-au declarat surprinşi de anunţ. Alexis Giordana, directorul societăţii de publicitate aeriană Action Communication, a declarat că se simte jignit că nici măcar nu au fost consultaţi înainte. Anunţul face valuri în presa franceză, care comentează pretenţiile celor doi locatari ai Palatului Elysée, mai ales în condiţiile în care şi precedenta vacanţă a lui Sarkozy a fost una mult discutată. Deşi anturajul lui Sarkozy afirma, după alegerea acestuia în funcţia de preşedinte al Franţei, că el ar vrea să se retragă pentru cîteva zile într-o mănăstire, Sarkozy a plecat în Malta, unde a stat, cu familia, la bordul unui iaht de 60 de metri lungime, proprietatea controversatului om de afaceri francez Vincent Bolloré.



12