Lippi va reveni în funcţia de selecţioner al Italiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lippi va reveni în funcţia de selecţioner al Italiei

Sport 24 Iunie 2008 / 00:00 450 accesări

Presa italiană de ieri a anunţat că Roberto Donadoni va fi înlocuit cu fostul selecţioner, Marcello Lippi, după ce echipa naţională a Italiei a fost eliminată în sferturile EURO 2008 de Spania. “Italia, Lippi se întoarce! Spania a jucat mai bine şi a cîştigat. Donadoni, afară!”, a scris “Corriero dello Sport” în ediţia de luni, informaţie prezentă în majoritatea publicaţiilor italiene. “Domnia lui Roberto Donadoni ar fi trebuit să se termine ieri, după penalty-ul lui Cesc Fabregas. Este capătul de linie pentru o echipă naţională care seamănă foarte mult cu antrenorul ei: demnă, onestă, dar prea modestă în privinţa ambiţiei şi calităţilor”, a anunţat şi “Gazzetta dello Sport”. “Corriere della Sera” notează că naţionala Italiei nu mai seamănă deloc cu cea din 2006, cînd a cîştigat Campionatul Mondial, sub conducerea lui Marcello Lippi. “Italia a jucat un meci în care s-au văzut elemente din fostul Catenaccio, pe care le credeam definitiv dispărute din repertoriul el. Luca Toni a fost într-o stare fizică teribilă, iar încăpăţînatul Donadoni s-a scufundat alături de el, motiv pentru care va suporta consecinţele”, mai scrie sursa citată.

Donadoni a declarat însă că nu vrea să demisioneze din funcţie, chiar dacă este aspru criticat pentru eliminare. O clauză din contractul său prevede că federaţia ar plăti mai puţin dacă ar decide demiterea lui în cel mult zece zile. Forul italian poate activa o clauză conform căreia contractul valabil pînă în 2010 poate fi reziliat dacă lui Donadoni i se plăteşte suma de 600.000 de euro, adică jumătate din contractul său anual.



12