De doi ani multe dintre instituţiile publice duc lipsă de personal. După ce Guvernul a hotărât că instituţiile publice au prea mulţi angajaţi şi că o parte din ei ar trebui disponibilizaţi, atribuţiile celor daţi afară au fost împărţite iar angajaţii au ajuns să nu mai facă faţă volumului de muncă. Din cauza salariilor mici şi a volumului de muncă infernal, mulţi dintre angajaţi au ales să plece din sistemul public preferând munca fizică în afara graniţelor ţării. Acesta este şi cazul Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa, care a rămas cu aproape jumătate din angajaţi. Prin urmare, conducerea instituţiei a organizat luni concurs pentru ocuparea mai multor posturi rămase temporar vacante. În urma probei scrise şi a interviului au fost declaraţi admişi opt candidaţi din cei 18 înscrişi pentru posturile de inspector debutant, inspector asistent, inspector principal şi referent principal, doi dintre aceştia fiind din rândul angajaţilor disponibilizaţi ca urmare a aplicării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2010. Posturile de consilier juridic au rămas vacante pentru că niciun candidat nu s-a înscris la concurs pentru acest post, conform afirmaţiilor directorului executiv adjunct al SPITVBL, Carmen Trentea.