Angajaţii Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au organizat, în colaborare cu reprezentanţii Direcţiei Apele Dobrogea-Litoral (DADL) şi ai Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică (AJSP) - Inspecţia Sanitară, un control comun la hotelurile de pe litoralul românesc. Scopul acţiunii, care s-a desfăşurat în perioada 21-25 iulie, a fost identificarea unităţilor hoteliere ale căror piscine au evacuări direct în Marea Neagră. În acest scop au fost verificate autorizaţiile de gospodărire a apelor, starea de igienă a piscinelor, dar şi existenţa autorizaţiilor de mediu. „Am urmărit ca apa piscinelor care au căi de evacuare direct în mare să nu afecteze mediul. Din acest motiv au fost solicitate şi buletinele de analiză a apelor respective. Acţiunea este importantă atît pentru protejarea mediului marin, cît şi pentru siguranţa turiştilor care se scaldă în Marea Neagră”, a declarat comisarul şef al GNM, Vasile Petro. Au fost controlaţi 41 de agenţi economici din staţiunile Eforie Sud, Cap Aurora, Venus, Jupiter şi Mamaia. Printre neregulile constatate s-au numărat şi neprezentarea contractului cu RAJA Constanţa şi lipsa buletinelor de analiză a apelor înainte de evacuarea în Marea Neagră. Grupul de control a dispus remedierea deficienţelor pînă pe 28 iulie 2008 şi realizarea igienizării corespunzătoare a piscinelor. În plus, conductele de evacuare a apei în Marea Neagră vor fi sigilate şi blindate, ceea ce va îmbunătăţi considerabil calitatea apei. Un caz cu totul special l-a constituit însă cel al hotelului „Diamant” din staţiunea Cap Aurora. Comisarii GNM au constatat cu stupoare că unitatea funcţiona fără a avea autorizaţie de mediu de aproape un an de zile. „Unitatea a avut iniţial această autorizaţia, dar a expirat în data de 8 august 2007. Deci, de aproape un an, hotelul funcţiona ilegal. Prin urmare, administratorii au fost amendaţi, pentru nesolicitarea autorizaţiei de mediu şi funcţionarea fără acest act, cu suma de 40.000 de lei, adică 400 de milioane de lei vechi”, a afirmat Vasile Petro. La auzul veştii, conducerea hotelului „Diamant” a declarat că va ataca în instanţă sancţiunea. Comisarii de mediu sînt însă convinşi că nu au cum să piardă acest caz, avînd în vedere că dovezile sînt mai mult decît clare. „Dacă ar fi fost vorba despre o amendă pentru neridicarea gunoiului, am fi putut să ne facem griji, pentru că putea face curăţenie a doua zi. Dar estre vorba despre o autorizaţie expirată şi de faptul că ei nu şi-au găsit timp în toată această perioadă să solicite un nou document”, a precizat comisarul şef al GNM. Sancţiunile pentru funcţionarea fără autorizaţie de mediu sînt cuprinse între 30.000 lei şi 60.000 de lei. În perioada următoare reprezentanţii GNM, DADL şi AJSP vor continua controalele în staţiunile de pe litoral pentru depistarea conductelor de evacuare care transportă apa din piscinele hotelurilor în mare.