Lipsa banilor încetineşte reabilitarea străzilor din Cobadin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect cu bani de la bugetul local şi de la CJC

Lipsa banilor încetineşte reabilitarea străzilor din Cobadin

Administrație 20 Septembrie 2012 / 00:00 376 accesări

REABILITĂRI ŞI MODERNIZĂRI Multe lipsuri şi bani puţini. Asta este principala problemă cu care se confruntă administraţiile locale din România. Din acest motiv investiţiile se realizează pe rând. Primarii nu vor să mai umple cu şantiere în lucru comunele pe care le conduc, cu atât mai mult cu cât banii din vistierii sunt limitaţi. Asta a fost o practică a miniştrilor PDL. Un exemplu cât se poate de elocvent este fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea. Ea a lăsat nefinalizate zeci de proiecte ce vizează construcţia unor baze sportive. Primarul din Cobadin, Cristian Telehoi, spune că, în primăvară, şi-a angajat răspunderea, faţă de cetăţenii din comunitate, să reabiliteze şi să modernizeze cele mai deteriorate străzi din comună. A fost realizat un amplu proiect în care au fost cuprinse cele mai uzate străzi din Cobadin şi Viişoara. Deocamdată, cu sprijinul celor de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, Primăria a reuşit să execute lucrări doar pe o parte din străzile care au fost cuprinse în proiectul iniţiat. „În vară am realizat 40% din lucrările cuprinse în proiectul de reabilitare şi modernizare a străzilor din comună pentru că de atâţia bani am dispus la bugetul local. În Viişoara nu am reuşit să reabilităm prin pietruire decât jumătate dintr-o stradă ce se întinde pe 1.300 de metri. Nu am avut bani să o pietruim integral. Ea este vizată şi pentru lucrări de asfaltare. În Cobadin stăm mult mai bine cu lucrările. Deocamdată ne concentrăm pe acest proiect. Nu avem de gând să iniţiem altele noi”, a mai declarat Telehoi.

PROIECT EXTINS Proiectul de reabilitare şi modernizare a străzilor va continua şi în 2013. Primarul spune că în momentul în care se va elabora proiectul de buget pentru anul următor vor fi cuprinşi bani şi pentru continuarea lucrărilor pe străzile deteriorate. „Proiectul pe care îl avem în derulare va fi extins, anul următor, şi la străzi din satele Negreşti şi Conacu care au nevoie de pietruire şi asfaltare”, a mai spus primarul din Cobadin. Investiţia autorităţilor locale cuprinde asfaltarea a şapte kilometri de drumuri şi încă 10 kilometri de pietruire din localitatea de reşedinţă şi din satul Viişoara. Valoarea lucrărilor ajunge la 12 milioane de lei, cumulaţi din bani de la bugetul local şi contribuţia Consiliului Judeţean Constanţa.



12