Lipsa banilor întârzie lucrările la căminele culturale din Rasova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Criză financiară

Lipsa banilor întârzie lucrările la căminele culturale din Rasova

Administrație 02 August 2014 / 00:00 490 accesări

La nivel național, în fiecare campanie electorală pentru alegerile locale, candidații promit marea cu sarea și, de cele mai multe ori, după alegeri, votanții rămân doar cu promisiunile. Totuși, se pare că situația nu se aplică în toate cazurile. De pildă, în comuna constănțeană Rasova, în urmă cu aproape două luni, odată cu alegerile europarlamentare au avut loc și cele pentru postul vacant de primar, iar noul edil, Alexandru Dorel, și-a luat angajamentul de a duce mai departe proiectele fostului primar, printre care și cele de construire a unui cămin cultural în Rasova și de modernizare a celui din satul Cochirleni. Noul ales local a declarat că nu renunță la aceste proiecte, întrucât localnicii nu au la dispoziție niciun spațiu destinat evenimentelor culturale și sătești.

PROMISIUNEA E... PROMISIUNE „Înainte de alegeri, am promis localnicilor că le voi oferi cămine culturale și anul acesta am fi dorit să demarăm lucrările, dar, din nefericire, s-au ivit alte probleme, între timp. De exemplu, a trebuit să facem un nou cimitir, pentru că cel vechi se umpluse, iar oamenii nu mai aveau unde să-și îngroape morții. Investiția se ridică la 800.000 de lei și nu mai avem bani pentru cămine culturale. Am încercat să obținem fonduri guvernamentale pentru începerea lucrărilor, însă fără succes. Avem terenul pregătit în centrul comunei, avem și avizele necesare pentru demararea lucrărilor, dar nu avem bani”, a declarat primarul Alexandru Dorel. El a spus că, totuși, nu există motive de îngrijorare, întrucât plănuiește ca anul viitor să înceapă lucrările cu fonduri din bugetul local. „Până anul viitor mai strângem niște bani, iar mai apoi, vom face fundația clădirii. După aceea, vom ridica pereții. În același timp, vom lucra și la căminul cultural din Cochirleni, care, în prezent, stă să se prăbușească. Îl vom reconsolida și îl vom renova. Dacă vom primi și niște sponsorizări, cu atât mai bine. Cert este că vom face aceste lucrări, întrucât așa am și promis în campania electorală”, a spus edilul.



12