Lipsa banilor şi alegerile, durerile managerului român

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lipsa banilor şi alegerile, durerile managerului român

Economie 24 Mai 2012 / 00:00 240 accesări

PESIMISM GENERAL Oamenii de afaceri se aşteaptă la deteriorarea economiei, în perioada următoare, lipsa surselor de finanţare, corupţia şi accesarea greoaie a fondurilor europene fiind principalii factori care vor afecta economia, potrivit unui studiu realizat de GfK. „Persistă sentimentul că se deteriorează calitatea forţei de muncă, că investiţiile sunt în scădere, că situaţia financiară a populaţiei nu se îmbunătăţeşte şi că productivitatea şi profiturile scad. Peste 77% dintre managerii chestionaţi indică lipsa investiţiilor drept principala problemă a economiei autohtone, acum, dar şi în următoarele 12 luni”, se arată în studiul GfK.

PRESIUNE EXTERNĂ În ceea ce priveşte situaţia externă, principala grijă a managerilor este adâncirea crizei din zona euro şi scăderea economiilor comunitare: „Investiţii străine reduse şi o încetinire a exporturilor înseamnă că PIB-ul României va stagna, întrucât consumul nu are capacitatea de a susţine creşterea”. Altă temere importantă este migrarea forţei de muncă, aflată în strânsă legătură cu sistemul educaţional deficitar. Şi, ca totul să fie perfect, managerii se mai luptă şi cu inflaţia, costurile operaţionale mari, insolvenţa partenerilor de afaceri şi lipsa de capital, potrivit aceluiaşi studiu.

EVAZIUNE ELECTORALĂ Totuşi, în capul listei evenimentelor cu impact major asupra economiei se plasează alegerile parlamentare şi locale. „În general, alegerile generează un mic val de evaziune, din cauza măsurilor cu caracter populist care stimulează de obicei consumul”, se arată în studiul GfK. În viziunea managerilor, perioada post-alegeri va fi caracterizată de o oprire a unor proiecte, de stagnarea activităţii în anumite sectoare şi risipă de resurse.



12