Judecătorii Tribunalului Constanţa au decis, ieri, să mai acorde o şansă denunţătorului fostului angajat al Aeroportului „Mihail Kogălniceanu”, Adrian Ionescu, de a veni în faţa instanţei pentru a fi audiat în legătură cu acuzaţia de luare de mită adusă lui Ionescu. La termenul anterior, denunţătorul Virgil Enuşcă a fost citat cu mandat de aducere şi, ieri, magistratul a fost informat că fata denunţătorului le-a spus jandarmilor, care au mers acasă la Enuşcă, că tatăl ei este plecat din ţară, în Spania, şi că va reveni în toamnă. Drept urmare, judecătorul a acordat un ultim termen în luna septembrie. În cazul în care denunţătorul nu va veni să îşi susţină acuzaţiile şi în faţa instanţei, este posibil să se renunţe la audierea lui. Reamintim că Ionescu este acuzat că i-a cerut mită 2.000 de dolari lui Enuşcă, patronul societăţii care efectua o lucrare în incinta aeroportului, pentru a-i elibera acestuia mai multe avize tehnice necesare executării respectivei lucrări. Potrivit rechizitoriului, pe 5 august 2009, Adrian Ionescu a fost prins în flagrant, de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Constanţa (DGA), în timp ce lua mită de la patronul unei firme, pentru a-i elibera acestuia mai multe avize tehnice necesare executării unor lucrări în incinta aeroportului. Flagrantul s-a desfăşurat pe terasa restaurantului McDonald’s, în zona Delfinariu, din Constanţa.