Un elev de clasa a IV-a a căzut de la etajul II al Școlii nr. 40 Constanța și s-a accidentat grav. Potrivit direcțiunii, copilul era în afara orelor de curs, s-a cățărat pe gratiile geamurilor sălii de sport și s-a dezechilibrat. Evenimentul aduce, din nou, în atenția publicului problema asigurării pazei în școli. Potrivit legii, ea ar trebui asigurată de primăria pe raza căreia se află unitatea școlară. La Constanța, acest lucru nu se întâmplă, iar părinții plătesc serviciile unei firme specializate de pază sau, pur și simplu, acceptă situația și își trimit copiii într-o școală care nu le oferă garanția unui mediu sigur și prielnic învățării. Și atunci cine răspunde pentru eventualele incidente, care se pot transforma în tragedii, ca cel de la Școala 40?!
Un incident grav, petrecut la o școală din municipiul Constanța, aduce, din nou, în atenția autorităților, dar și a părinților, problema securității în unitățile școlare. Un elev de clasa a IV-a a căzut, în data de 18 septembrie, de la etajul al doilea al clădirii în care învăța. S-a cățărat pe gratiile geamurilor școlii, s-a dezechilibrat și căzut. S-a ales cu răni grave și a fost preluat de o ambulanță SMURD, fiind momentan internat cu politraumatisme.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, incidentul a avut loc în afara orelor de curs. „Elevul F.D. a terminat orele de curs la 11. 50 și a plecat din școală. La ora 12.55 a fost văzut pe gratiile exterioare ale școlii, de unde s-a dezechilibrat și a căzut. A fost chemată de urgență ambulanța și SMURD. În același timp, doamna asistentă a școlii a acordat primul ajutor. Până la sosirea ambulanței, elevul a fost conștient și cooperant“, a declarat directorul unității școalre, prof. Minodora Nicolai.
Incidentul aduce în discuție o problemă mai veche a sistemului de securitate din unitățile de învățământ și faptul că este o nebuloasă totală în ceea ce privește responsabilitatea în cazul unor astfel de situații. Elevul, fiind în afara orelor de curs (ajunsese deja acasă, își lăsase ghiozdanul și s-a întors în curtea școlii, probabil, pentru a bate mingea), nu mai este în responsabilitatea cadrelor didactice. „Se vor face verificări însă să se lămurească cum a ajuns elevul să intre, din nou, în curte și să se și cațăre până la etajul II al sălii de sport. Probabil a dat mingea pe acoperiș și intenționa să o recupereze. Vom vedea concluziile acestor verificări“, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prof. Cristina Ivan.
Cum se asigură paza în școli
Este cunoscut faptul că nu este primul incident de acest fel nici în Constanța, nici în țară. Multe dintre aceste accidente care se petrec în instituțiile de învățământ sau în preajma lor sunt cauzate fie de teribilismul elevilor, fie de conflictele apărute între ei. Principala cauză însă rămâne lipsa măsurilor de siguranță și securitate în școli: lipsa sistemelor de supraveghere, a paznicilor, la care se poate adăuga și indiferența unora dintre profesori. Teoretic, profesorii de serviciu pe școală trebuie să se asigure că elevii nu sunt în pericol, să gestioneze conflictele dintre ei și să prevină apariția unor tragedii sesizând potențialele pericole din clădire. În cazul acesta, incidentul s-a produs în curtea școlii, iar cel care putea să prevină acest lucru era paznicul unității școlare. Unde era paznicul la ora aceea și de ce nu a sesizat că un copil bate mingea aiurea, fără să fie supravegheat de profesor? Paznic care este plătit din banii părinților, prin Asociația Părinților. Răspunsurile le vom afla, probabil, după ce se încheie ancheta direcțiunii unității de învățământ.
Cine este responsabil de paza și siguranța elevilor în școli?
Cine este responsabil de paza și siguranța elevilor în școli? Răspunsul este simplu: Primăria pe raza căreia se află unitatea școlară. În cazul nostru - primăria Constanța. În prima jumătate a anului 2018, chiar în luna mai, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) atrăgea atenția (pentru a câta oară!) că administrația locală a municipiului Constanța nu respectă legea și nu asigură paza unităților școlare pe care le are în subordine. Reprezentanții elevilor au solicitat primarului Decebal Făgădău și consilierilor locali să adopte de urgenţă un pachet de măsuri pentru asigurarea pazei unităților școlare. Aceştia susţineau că autorităţile locale sunt obligate să găsească soluţii pentru paza şcolilor şi să nu mai lase părinţii să se ocupe de plata acestui serviciu. „Primarul Decebal Făgădău a admis faptul că municipalitatea încalcă legea prin neasigurarea pazei unităților de învățământ și a dat asigurări că Primăria și Consiliul Local Constanța vor adopta măsuri pentru normalizarea situației și intrarea în legalitate, cel târziu la începutul anului școlar 2018-2019. Atragem atenția că, până în prezent, nu s-a făcut niciun progres în acest sens, iar în mai puțin de patru luni va începe un nou an școlar în care elevii constănțeni vor fi privați de dreptul de a învăța în condiții de siguranță, care să nu le pună integritatea fizică în pericol”, se preciza într-un comunicat al AEC de la începutul lunii mai.
Conform legislaţiei în vigoare, Consiliul Local, organ al administrației publice locale, are obligația de a asigura paza clădirilor în care unitățile de învățământ își desfășoară activitatea, acestea aflându-se în domeniul public al unității administrativ-teritoriale. Totodată, Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, cu modificările și completările ulterioare, prevede obligația consiliilor locale de a aloca fonduri pentru „securizarea clădirilor unităților de învățământ”.
Și pentru că acest lucru nu se întâmplă, părinţii sunt cei care scot bani din buzunar pentru siguranţa copiilor. „În acest moment, având în vedere faptul că Primăria și Consiliul Local Constanța aleg să ignore legea și să pună în pericol beneficiarii actului de educație, elevii și părinții Constanței au de ales între a plăti singuri serviciile unei firme specializate de pază sau, pur și simplu, acceptarea situației și participarea la cursuri într-o școală care nu le oferă garanția unui mediu sigur și prielnic învățării. Consiliul Local Constanța a refuzat și refuză constant să pună în aplicare prevederile legii, fiind conștient de faptul că oricum părinții elevilor vor scoate bani din buzunar pentru a fi siguri că le oferă copiilor condițiile optime pentru procesul de învățare”, a mai arătat Asociaţia Elevilor.
Nici Federația Națională Asociațiilor de Părinți nu a fost indiferentă. De-a lungul anilor, a avut diverse inițiative în ceea ce priveşte siguranța în școli, dar nici consiliile locale și nici ministerul Educației nu au făcut pași reali în rezolvarea problemelor. „Conform legii actuale, paza ar trebui să revină consiliului local, numai că domnii primari nu vor să bugeteze posturile de paznici și nu înțeleg de ce“, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, după incidentul cu elevul Școlii nr. 40.
Am încercat să obținem și un punct de vedere oficial din partea Primăriei Constanța referitor la câți bani s-au alocat pentru paza unităților școlare în acest an școlar, însă, până la închiderea ediției, acest răspuns... nu a venit! Cu toate aceste inițiative și semnale de alarmă, situația nu este nici pe departe ținută sub control. În școli au loc, în continuare, evenimente care s-ar putea transforma ușor în adevărate tragedii, iar autorul moral este chiar Primăria.
Citește și:
Un elev constănţean, aproape de tragedie! A căzut de la etajul II!