Lipsa unui consens asupra schimbărilor climatice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lipsa unui consens asupra schimbărilor climatice

Monden 07 Octombrie 2010 / 00:00 334 accesări

Delegaţii reprezentând 177 de guverne s-au reunit la Tianjin, în China, încercând să ajungă la o înţelegere privind noua formă a documentului ce va înlocui Protocolul de la Kyoto. Acest tratat-cheie al ONU în lupta cu schimbările climatice expiră în 2012. La două zile după începerea conferinţei există mai puţin consens decât ar fi fost de aşteptat în această etapă avansată a negocierilor. Singurul consens de la Tianjin pare a fi legat de faptul că nu există şansa unui compromis.

Printre problemele întâmpinate în cadrul negocierilor se numără discuţiile referitoare la obiectivele de emisii ale statelor sarace. De exemplu, liderul delegaţiei din Bolivia, Pablo Solon, acuză faptul că delegaţiile încearcă să evite discuţiile concrete despre conţinutul textelor din negociere introducând noi propuneri. Acest fapt stagnează discuţiile cu privire la obligaţiile insuficiente asumate de statele bogate privind măsurile de reducere a gazelor cu efect de seră. Reprezentanţii ONU şi ai Mexicului au insistat asupra obţinerii unui acord cu privire la aspecte mai puţin controversate, cum ar fi un sistem de protecţie a pădurilor tropicale, ce absorb dioxid de carbon, dar şi o înţelegere privind transferul de tehnologii de energie curată către statele mai sărace şi ajutorul de care acestea au nevoie pentru a face faţă impactului schimbărilor climatice. Delegaţia SUA a subliniat lipsa de încredere dintre ţările bogate şi cele sărace, accentuând necesitatea că statele mari, cu economii în ascensiune, precum China, India şi Brazilia, să se angajeze să respecte obligaţiile de reducere a emisiilor, ca parte a unui nou tratat.

Prin Protocolul de la Kyoto, doar 40 de state industrializate s-au angajat să îndeplinească obiectivele de reducere a emisiilor. În prezent, SUA tocmai au fost detronante de pe prima poziţie în topul statelor cu cele mai mari cantităţi, de China, fiind urmate de India. Angajamentele asumate sunt insuficiente pentru limitarea creşterii medii a temperaturii globale cu 2 grade Celsius, ţintă convenită anul trecut, în Danemarca. Emisiile de gaze cu efect de seră ar putea chiar depăşi, la nivelul anului 2020, cu o treime limitele de siguranţă recomandate de experţii climatici.

Taguri articol


12