Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, unul dintre cei mai duri critici ai actualei puteri, nu ezită să-şi atace adversarii politici, mai ales pe probleme economice. Printre ţintele favorite ale fostului ministru al Economiei se numără preşedintele Traian Băsescu despre care a scris, recent, pe blogul său, că „nu are cunoştinţe elementare privind ordinul de mărime al bugetului de stat, ori privind modul de funcţionare a datoriei publice”. De asemenea, Varujan Vosganian mai scrie, drept răspuns la atacurile permanente pe care le face actualul Guvern la adresa Guvernului Tăriceanu, că, în general, „nu au cunoştinte economice minime nici consilierii preşedintelui, care sunt aleşi în aşa fel încât să nu jignească nivelul cunoştintelor prezidenţiale”. „Cum să avem încredere într-un pachet de măsuri scornit de preşedintele Băsescu, cel care crede că anul acesta plătim zece miliarde de euro datorie publică şi care, de fapt, tot el ne spune, împărţite pe trimestre, nu sunt decât vreo opt şi care, dacă ne uităm în legea bugetară, sunt de un milliard şi ceva”, mai arată Vosganian pe blogul personal. Liderul liberal spune, în continuarea comentariului său, că îi este teamă că, peste câteva luni, o să „includem şi pachetul de măsuri de azi în seria gogomăniilor prezidenţiale”. Varujan Vosganian dă şi câteva exemple de greşeli făcute de preşedintele Băsescu, ca un contraexemplu la acuzaţiile pe care le aduce acesta foştilor lui colegi din Guvernul Tăriceanu. „Vorba lui Creangă din „Capra cu trei iezi”, bucuria lui Băsescu nu fu proastă. Căci cei care i-au dat acest tabel, pe care eu l-am putut ulterior vedea, nici măcar nu au scris corect cifrele. Datoria publică de refinanţat poate fi zece miliarde de euro. Însă, bunii săi specialişti au greşit datele primului trimestru, unde, în loc de două miliarde şi ceva de euro au scris 0,216, astfel încât preşedintele a împărţit aiurea cele zece miliarde de euro în patru trimestre, pierzând pe drum vreo două miliarde de euro. Asta dovedeşte că, în faţa cifrelor pe care le-a primit, nu a avut nicio contribuţie de gândire personală, luându-le ca atare. Nu mai vorbim de faptul că declaraţia că am plătit 260 milioane de euro pe primul trimestru este o altă închipuire, suma plătită fiind cu totul alta”, susţine liderul liberal.