Lista alimentelor care vor fi interzise şcolarilor şi preşcolarilor se lasă aşteptată. Legea privind alimentaţia sănătoasă este în continuare blocată pe masa Ministerului Sănătăţii, deşi actul normativ a fost adoptat. Iniţiatorii legii susţin că ingredientele interzise trebuie indicate de către specialiştii Ministerului Sănătăţii. Iniţiatorul legii, deputatul Mircia Giurgiu îi acuză pe producătorii de alimente gen fast-food că au îngreunat adoptarea legii privind alimentaţia sănătoasă, chiar dacă, la rîndul lor, spun că legea în sine este incompletă. Sorin Minea, preşedinte Romalimenta, este de părere că „o lege atît de scurtă scoate ceva fără să pună înapoi şi e imposibil de aplicat, că e vorba de mii de denumiri”. Gheorghe Mencinicopschi, reprezentantul Institutului de Cercetări Alimentare spune că toate mirodeniile, dar şi extractul de sare nu fac deloc bine organismului, avînd o valoare nutriţională foarte mare, conţinutul de carbohidraţi fiind, de asemenea, foarte bogat. Documentul care enumeră alimentele interzise în şcoli a fost întocmit de Comisia de Alimentaţie şi Nutriţie a Ministerului Sănătăţii. Ministrul Eugen Nicolăescu a trimis lista patronatului Romalimenta pentru a obţine şi punctul de vedere al producătorilor. Pînă la nominalizarea produselor dăunătoare pentru elevi, legea nu poate fi aplicată.