Preşedintele PPMT Mureş, Portik Vilmos, a anunţat, ieri, că \"în urma consultărilor îndelungate\" dintre organizaţiile judeţene ale Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) şi Partidului Civic Maghiar (PCM), cele două organizaţii vor fi prezente la alegerile parlamentare din 9 decembrie, \"formând o latură unitară prin candidaturi, în proporţii egale\". Lista comună a celor două formaţiuni a fost înregistrată, ieri, la Biroul Electoral Judeţean, în timp ce liderul PCM, Biro Zsolt, spune că membrii formaţiunii care apar sub sigla PPMT nu sunt candidaţi ai PCM. \"PCM îndeamnă populaţia la vot şi îndemnăm comunitatea maghiară la vot, să aleagă dintre candidaţii maghiari pe cel mai bun şi mai credibil. Credem că alegătorul e în stare să decidă singur cine e cel mai bun, după conştiinţă. Aceşti candidaţi, dacă apar sub sigla PPMT, sunt membri PPMT, nu sunt candidaţi ai PCM. Noi nu intenţionăm să propunem candidaţi, vom putea sprijini eventual independenţi\", a spus preşedintele PCM, Biro Zsolt. În ultima perioadă, reprezentanţii PCM şi cei ai PPMT au negociat la sânge participarea împreună la alegeri. (A.M.)