Lista dosarelor pentru locuinţe ieftine, pe site-ul Primăriei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
www.primaria-constanta.ro

Lista dosarelor pentru locuinţe ieftine, pe site-ul Primăriei

Eveniment 15 Mai 2008 / 00:00 10351 accesări

Începînd de ieri, pe site-ul Primăriei Constanţa, www.primaria-constanta.ro, au fost listate toate cele 16.324 de dosare depuse de constănţeni în cadrul programului de locuinţe ieftine pentru tineri, iniţiat de primarul Radu Mazăre. Proiectul a fost demarat din iarna anului trecut, pînă acum fiind parcurse toate etapele birocratice, cu termenele legale, pînă la stabilirea repartiţiilor, care va fi definitivată pe 17 mai, în cadrul unei trageri la sorţi organizate în Piaţa Farului din Constanţa. Directorul Direcţiei Organizare şi Informatizare din cadrul Primăriei, Adriana Stamat, a declarat, ieri, că, pentru transparenţă, pe site au fost listate atît dosarele în ordinea depunerii lor, cît şi un filmuleţ de prezentare a primului cartier de locuinţe ieftine, alături de procedura de repartiţie a priorităţilor. După tragerea la sorţi din 17 mai, acelaşi site va prezenta şi lista finală cu ordinea în care au fost reaşezate dosarele. Amintim că, în cadrul programului de construire a locuinţelor ieftine pentru tineri, 20% din spaţiile locative sînt destinate cazurilor sociale. Familiile cu probleme care vor beneficia de acest program nu vor fi trase la sorţi, ordinea priorităţilor fiind stabilită în baza punctajului obţinut în funcţie de greutăţile pe care le întîmpină solicitanţii. Tragerea la sorţi se referă exclusiv la tinerii sub 35 de ani cu domiciliul sau locul de muncă în Constanţa.

Vă prezentăm procedurile pentru stabilirea listei de priorităţi care îi vizează pe tineri. Pe 17 mai, în Piaţa Farului, va fi tras la sorţi, cu ajutorul turbosuflantei Loteriei Naţionale, primul număr de dosar de pe lista de priorităţi. După stabilirea primului beneficiar al programului se va trece la stabilirea ordinii de prioritate pentru celelalte dosare, prin adunarea, la primul număr de dosar, a unui număr fix. Iniţial, se stabilise ca pasul de adunare să fie egal cu numărul miilor de dosare depuse. Astfel, pentru că s-au depus 16.324 de dosare, pasul urma să fie 16. Dar, pentru că 16 este un număr par, ar fi apărut probleme matematice la repartizare, întrucît ar fi fost avantajate persoanele cu numere de dosar pare sau impare, în funcţie de numărul de dosar extras la turbosuflantă. Astfel, s-a decis ca pasul adunării să fie numărul 17, care este şi număr prim. Odată fixat pasul de adunare repetitivă, metoda de stabilire a ordinii de accesare a programului este foarte simplă. Presupunem că la turbosuflantă cîştigă norocosul deţinător al dosarului nr. 5.266, care va deveni, automat, primul pe lista celor care vor primi locuinţe ieftine. Următorul beneficiar al programului va fi deţinătorul dosarului 5.266+17, adică al dosarului 5.283. Cel de-al treilea dosar din lista de aşteptare va fi dosarul 5.300 (5283+17), iar al patrulea, 5.317 (5300+17). Procedeul va fi continuat pînă cînd toate numerele de dosar vor fi trecute în lista finală de priorităţi. Cînd socotelile vor ajunge, matematic, la numărul final de dosare, se va relua calculul de la începutul listei iniţiale. (Să presupunem că, în urma adunării repetate, se ajunge la dosarul 16.322. Numărul maxim de dosar este 16.324. Următorul beneficiar al programului, după posesorul dosarului 16.322, va deveni, pe lista de aşteptare, posesorul dosarului 15 (16.322 + 17 = 16.339 - 16.324 = 15)). Atît paşii de adunare cît şi procedurile matematice exacte vor fi listate pe site-ul primăriei, astfel încît, după tragerea la sorţi, fiecare beneficiar să poată verifica pe îndelete corectitudinea procedeelor. După stabilirea ordinii finale, toate dosarele sociale vor fi scoase din listă şi se va rearanja prioritatea privind tinerii, prin căderea pe listă, pe locurile rămase vacante după excluderea dosarelor sociale. Odată reordonate toate cele 16.324 de dosare, lista de priorităţi va rămîne fixă pînă cînd toţi solicitanţii vor primi casele ieftine. În cazul în care alţi tineri vor depune dosare în anii viitori pentru a accesa programul Primăriei, ei vor fi ordonaţi prin acelaşi procedeu într-o listă care va fi aşezată la coada listei care va fi stabilită anul acesta pe 17 mai.



12