“Lista neagră” a candidaţilor, lansată de CRC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Lista neagră” a candidaţilor, lansată de CRC

Politică 19 Noiembrie 2008 / 00:00 726 accesări

Coaliţia pentru o Românie Curată (CRC) a lansat, ieri, pe portalul www.romaniacurata.ro, “lista neagră” a candidaţilor la alegerile din 30 noiembrie, pe aceasta regăsindu-se 244 de aspiranţi la mandate de parlamentar despre care se spune că nu au semnat Pactul pentru Statul de Drept, sînt traseişti politici sau au probleme cu justiţia. “Portalul este ca un vehicul pentru iniţiativele de acest gen, care încearcă să aducă un pic de ordine, profesionalism şi onestitate în viaţa publică şi în viaţa politică din România”, a declarat Ioana Avădanei, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent. Coaliţia a monitorizat actualii parlamentari din punct de vedere al acţiunilor întreprinse “împotriva statului de drept”, candidaţii cu probleme de traseism politic (cei care au trecut prin minimum trei partide) şi pe cei care au avut sau au probleme cu justiţia. Printre traseiştii identificaţi de CRC îl găsim pe constănţeanul Dorel Constantin Onaca, cel ce a trecut de la PDSR, la PRM, apoi la PC şi, în prezent, PD-L, partid pentru care a candidat, în această primavară, la Primăria Constanţei, însă fără rezultate. Printre candidaţii care au probleme cu justiţia se numără fostul deputat pedist constănţean Stelian Duţu, actual independent, trimis în instanţă de procurorii DNA, fiind acuzat de prejudicierea bugetului Consiliului Judeţean Constanţa, al cărui preşedinte era, cu 3,3 milioane euro. Procesul se judecă la instanţa supremă. Printre cei 83 de candidaţi care au schimbat două partide se află şi constănţenii Dan Constantin Mocănescu Coloros şi Andrian-Sirojea Mihei. Dan Mocănescu a intrat în Parlament pe listele PRM, partid pe care l-a părăsit în februarie 2005, şi s-a înscris apoi în PD-L, formaţiune pentru care candidează acum în… Colegiul 1 senatorial Giurgiu. La rîndul său, Andrian Mihei a intrat în PUR în 2004 şi ajunge în Parlament pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR. El a demisonat din partid în septembrie 2006 şi s-a alăturat PNL. Din CRC fac parte Alianţa Civică, CJI, So-Just, GDS, Academia de Advocacy, SAR şi Societatea Timişoara.



12