Ca toţi politicienii mărunţi, listacul prezintă anumite caracteristici. De regulă, se dezvoltă şi se afirmă doar ţinut în braţe de cineva mai mare şi mai important decît el. Cînd se vede la adăpost, în braţe, se încolăceşte cu viclenie de gîtul protectorului. Greu îl mai dai jos. Pentru că e un răsfăţat al politichiei, sare, ca un purice, de pe o listă pe alta, dintr-un colegiu în altul. Lui să-i fie bine! Listacului îi plac geamurile curate, mai ales dacă au fost spălate de Elena Udrea, care ştie să folosească mopul şi la nivel central. Se lipeşte ca marca de scrisoare. La nevoie, ca să fie sigur că nu ratează Parlamentul, este capabil să facă salturi mortale la punct fix. Dacă simte el că nu are şanse într-un colegiu, cum ar fi în Primăverii, de pildă, se lipeşte iute de listele din Ilfov. Vorba aia, decît codaş la oraş, şi ce oraş!, mai bine la sat fruntaş. Cînd e încolţit de adversari mai redutabili, în colegii selecte, unde nu ţine cu vrăjeala electorală de doi lei, se repliază rapid. Sigur, ca să nu creadă unii că e laş şi se teme că rămîne pe peronul gării Titu, pune în scenă piesa ridicolă “Şefule, te iubim, noi nu te dezlipim”. Cum se înţelege de la sine, listacul are mania listelor cu funcţii, colegii şi diverse alte interese. Cînd vrea să fie senator în cartierul Obor! Cînd prim-ministru şi şef de partid! Pe toate le vrea el! Dacă se poate, şi se poate cînd îşi încordează muşchii, să fie bifat pe listele mari cu plăcinte-nainte. În curînd, va emite pretenţii de exclusivitate. Dacă ar fi ales pe viaţă, spune el, ar scăpa de grija listelor. Astăzi, în capitalismul de cumetrie, cele mai importante liste vizează accesul la putere şi cumpărarea pe ochi frumoşi a unor importante obiective economice. Aşa se explică interesul enorm manifestat de listac pentru liste. Listacul, ca toţi listacii celebri din politichia noastră, are un scurt trecut comunist. În epoca listelor cu rîndul la ulei şi zahăr, dumnealui era deja avansat, numărîndu-se printre cei care aşteptau un televizor color sau un autoturism “Lada”. Aşa se explică avansul pe care listacul zilelor noastre îl are faţă de masa mare de amărăşteni plătitori de taxe şi impozite. În aceste zile, se fac şi se desfac listele cu candidaţii pentru un loc în Parlamentul României. Aşa se explică de ce, în aparenţă, o banală listă cu zeci de nume înşirate de sus pînă jos declanşează lupte seculare cu umbrela sau bastonul. În loc de doctrine sau programe coerente de dezvoltare, ni se citesc liste. Pentru cei mai mulţi dintre noi, listacii de pe listele cu pricina sînt nişte anonimi. Chiar şi cei care au mai jucat în filme sau se prezintă ca fiind trubadurii patriei. Războiul listelor contribuie din plin la îmbunătăţirea stării de veselie a populaţiei, momentele comice fiind savurate din plin. E ca în celebra scenă cu pălăria. Dă-mi pălăria. Şi celălalt îi răspunde în fa major: “Nu ţi-o dau”. Şi, mă rog, mai departe, cunoaşteţi intriga. În aceeaşi versiune, se joacă drama listacilor, patrioţi desăvîrşiţi, care îşi apără listele cu pieptul lor de aramă, nu de pui, cum eronat a relatat cineva. Sînt colegii unde se fură listele. Alţii se taie reciproc. Nu cu cuţitul, nu vă temeţi, ci cu creionul chimic. Se taie, ca semn divin al răzbunării politice, reciproc de pe liste. Singurii care nu au ce tăia sau adăuga sînt listacii ţărănişti. Ei se află în situaţia dramatică a cetăţeanului de la bloc, care nu are porc…