„Literatura şi politicul“, în deschiderea „Zilelor şi Nopţilor de Literatură“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Literatura şi politicul“, în deschiderea „Zilelor şi Nopţilor de Literatură“

Cultură 11 Iunie 2009 / 00:00 510 accesări

Festivalul şi Colocviul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“, organizat de Uniunea Scriitorilor din România (USR), ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, debutează, mîine, la ora 17.30, la Complexul Ambasador din Neptun, cu prima sesiune de lecturi susţinută de: Lucija Stupica, Nicolae Stoie, Filip Florian, Aleš Debeljak, Nichita Danilov, Krzysztof Varga, Brigitte Freund, Andrei Bodiu, Florina Ilis, Enes Halilovic, Ion Mureşan, Arnau Pons, Traian T. Coşovei, Dumitru Radu Popa, Dinu Flămînd, Eva Hoffman, Leo Butnaru, Adrian Alui Gheorghe, Szilagyi Istvan, Ioana Crăciunescu, Alexandru Vlad. Sîmbătă, de la ora 09.30, la Hotel President din Mangalia va avea loc deschiderea oficială a lucrărilor Colocviului cu tema „Literatura şi politicul“. Prima sesiune de comunicări va fi moderată de Nicolae Manolescu. Vor susţine comunicări: Ion Bogdan Lefter – „Fără politică nu se poate“, Nicolae Rotund – „Politicul în literatură“, Krysztof Varga – „Literatura poloneză după colapsul comunismului“, Sean Cotter – „Excesul politic“, Nichita Danilov – „Critica din interior“, Andrei Bodiu – „Artistul şi politicianul: de la inocenţă la pragmatism“, Myriam Diocaretz – „Viziunea critică a scriitorului şi (încă) nerostitul“, Aleš Debeljak – „Păreri critice în vremuri de indiferenţă publică“. De la ora 12.00, se va organiza, timp de două ore, un colocviu în care vor avea loc dezbateri. Cea de-a doua sesiune de lecturi va avea loc între orele 17.30 şi 20.00, la Complexul Ambasador din Neptun. Protagoniştii manifestării sînt: Aleksandar Sajin, Gellu Dorian, Augustin Frăţilă, Philip Meersman,Florin Toma, Janusz Drzewucki, Ioana Ieronim, Radu VOINESCU, Myriam Diocaretz, Mariana Dan, Florin Bican, Marko Sosic, Sharon Mesmer, Denisa Comănescu, Varujan Vosganian, Rui Zink, Nicolae Prelipceanu, Yasuhiro Yotsumoto şi Simona Popescu.

Duminică, de la ora 09.30 pînă la 11.30, la Hotel President din Mangalia se va desfăşura cea de-a doua sesiune a Colocviului „Literatura şi politicul“. Moderatorul manifestării va fi Ion Bogdan Lefter. Vor susţine comunicări: Dumitru Radu Popa – „Critica: Cît de mult este prea mult“, Simona Popescu – „Împotrivit pînă la tare”, Péter Esterházy – Europa Centrală ca rană, confuzie, greşeală, şansă şi lipsă de speranţă, Leo Butnaru - Din ţara în care nu poţi să rămîi în afara politicii, Brigitte Freund - Obligaţia scriitorului, Horia Gîrbea - „Pentru o artă incorectă politic“, Marko Sosic - „Să scrii în limba slovenă în Italia sau căutînd gloria în spiritul disidenţei“, Angelo Mitchievici - „Literatura şi puterea. Paradoxurile ambiguităţii“ şi Radu Voinescu - „Literatura şi ideologia ca bunuri de consum“. La ora 16.30, scriitorii sînt invitaţi la o croazieră pe Marea Neagră, urmată de o vizită la herghelia din Mangalia.

Luni, scriitorii vor vizita principalele obiective turistice ale Constanţei. Ceremonia de decernare a premiilor va fi programată tot luni, de la ora 18.00, la Complexul Ambasador din Neptun. Marele premiu al festivalului, „Ovidius“, în valoare de 10.000 euro, va fi acordat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional unei personalităţi literare de notorietate. De asemenea, Primăria Municipiului Mangalia va acorda Premiul Festivalului, în valoare de 5.000 euro, unui tînăr scriitor. La ediţia de anul acesta se vor acorda şi trei premii pentru contribuţia deosebită la răspîndirea şi promovarea literaturii române prin intermediul traducerilor, acordate de Institutul Cultural Român, dar şi premiul pentru o apariţie editorială importantă, oferit de ministrul Theodor Paleologu din partea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Festivitatea de premiere va fi urmată de o cină festivă la cherhanaua din Olimp. Coorganizatorii acestei ediţii a festivalului sînt: Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Institutul Cultural Român, Primăria Municipiului Mangalia şi Institutul Polonez. Uniunea Scriitorilor din România a mai încheiat parteneriate şi cu Editurile Curtea Veche şi Paralela 45, bucurîndu-se şi de sprijinul Directoratului General al Cărţii şi Bibliotecilor din cadrul Ministerului Culturii din Portugalia.



12