„Litoral Curat 2011”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Litoral Curat 2011”

Justiție 07 Iulie 2011 / 00:00 641 accesări

Organizaţia ecologistă Mare Nostrum lansează campania „Litoral Curat 2011”, care se află la cea de-a şaptea ediţie şi se va desfăşura în perioada iulie – octombrie 2011, pe două dintre plajele litoralului românesc. Anul acesta, campania va continua acţiunile de informare, conştientizare şi educare a constănţenilor şi turiştilor, totodată fiind accentuată necesitatea colectării deşeurilor numai în zonele special amenajate, cât şi importanţa reciclării materialelor recuperabile. În acest scop, vor fi instalate două centre de informare, dintre care unul pe plaja Modern. Acţiunile de conştientizare vor fi realizate cu sprijinul voluntarilor, care au beneficiat în prealabil de un curs de instruire. Ei vor informa şi educa turiştii cu privire la adoptarea unui comportament responsabil şi prietenos faţă de mediul înconjurător şi, mai ales, faţă de plajă şi mare. În plus, “persoanele care vor da dovadă de responsabilitate, vor putea participa la tombolele desfăşurate în cele două centre, tombole organizate zilnic începând cu ora 17.00. Totodată, operatorii de plajă şi agenţii economici implicaţi în procesul de salubrizare şi colectare a materialelor reciclabile vor primi din partea Mare Nostrum materiale informative care sprijină campania”, a declarat directorul executiv al ONG Mare Nostrum, Mihaela Cândea.

Taguri articol


12