Campania „Litoral Curat”, iniţiată de ONG-ul Mare Nostrum, continuă. Voluntarii organizaţiei sunt prezenţi pe plaja Vega, din staţiunea Mamaia, informând turiştii despre necesitatea colectării selective a deşeurilor. Pe lângă sfaturile legate de gestionarea responsabilă a deşeurilor, turiştii sunt îndemnaţi, prin intermediul materialelor informative, să adopte un comportament civilizat faţă de ceilalţi turişti. „Întâmpinăm unele dificultăţi, în ceea ce priveşte numărul mic al turiştilor de pe plajă. Cei prezenţi pe plaja Vega au aflat de campania noastră şi ne felicită pentru iniţiativă. Rezultatele campaniei sunt pozitive, în sensul că oamenii colectează selectiv deşeurile şi păstrează, astfel, plaja curată”, a declarat Alexandra Telea, coordonatorul proiectului. Proiectul „Litoral Curat” se adresează atât turiştilor prezenţi pe litoral, locuitorilor din zona costieră românească, cât şi agenţilor economici implicaţi în procesul de salubrizare şi colectare a materialelor reciclabile.