Cele trei autobuze supraetajate care deservesc cel mai nou produs turistic al litoralului românesc, denumit ”Litoral Tour”, încep să circule de astăzi, prima cursă fiind programată să plece din faţa Gării Constanţa la ora 10.00. Un bilet, care costă 12 lei, se plăteşte o singură dată pe zi. Astfel, turiştii au posibilitatea să coboare din autobuze în staţiile marcate corespunzător din staţiuni, ori de cîte ori doresc, şi să revină la bord fără să plătească nimic în plus. În condiţiile în care “Litoral Tour” este este conectat cu “Constanţa City Tour”, turiştii pot să ajungă din staţiunea Mamaia pînă în Mangalia la bordul autobuzelor supraetajate, avînd, în acelaşi timp, posibilitatea să se oprească şi să viziteze toate obiectivele turistice de pe litoral. Autobuzele care deservesc “Litoral Tour” pleacă de trei ori pe zi din Gara Constanţa, la 10.00, 12.30 şi 15.00, şi au la bord ghizi specializaţi care stau la dispoziţia turiştilor cu informaţii despre traseu şi despre obiectivele turistice din zonă. Durata unui tur complet al litoralului este de cinci ore (două ore şi jumătate dus şi două ore jumătate întors). Reamintim că “Litoral Tour” a fost inaugurat oficial joi, de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care a declarat că acest produs turistic este un pas înainte pentru dezvoltarea turismului de litoral.
Autobuzele, unice în România, au fost achiziţionate de către Primăria Constanţa la începutul lunii martie a acestui an şi sînt folosite deja pentru “Constanţa City Tour”. Autobuzele sînt, de asemenea, închiriate de către operatorii din turism la solicitarea unor grupuri care doresc să facă circuite pe diferite rute din judeţ. Autobuzele au motoare Volvo-Euro 4,250 de CP, o lungime de 12 metri, o înălţime de 3,97 metri, dispun de cameră video, prin care şoferul poate supraveghea etajul, pilot automat şi sistem audio performant, care permite o traducere simultană, în nouă limbi, a prezentării realizate de ghid. În plus, autobuzele, concepţie 2006, sînt dotate cu rampe pentru accesul persoanelor cu handicap şi suspensii care permit înclinarea lor. Autobuzele au o capacitate de 90 de locuri fiecare şi pot fi folosite şi pe timpul iernii, pentru că sînt dotate cu sisteme de încălzire, iar etajul poate fi etanşat.